Liga III

Pentru ”olari” urmează un nou meci pe teren propriu

Sâmbătă, 14 septembrie, Flacăra va juca din nou pe stadionul din Treapt (unul care arată impecabil şi datorită grijii pe care o poartă Dan Spiridon). De la ora 17.00, ”olarii” vor primi vizita celor de la ACSO Filiaşi, echipa de pe locul 5 din Seria a IV-a a Ligii a III-a. Meciul va conta pentru etapa a IV-a. Filiaşi are două victorii şi un eşec în primele trei etape şi vine la Horezu cu gândul de a produce primul eşec trupei lui Adi Popa. Flacăra are un bilanţ de invidiat, pe care, în niciun caz, nu vrea să şi-l strice în acest week-end. Din şase meciuri, a câştigat cinci, iar pe unul l-a terminat la egalitate. Dintre toate adversarele, doar Minerul Costeşti a reuşit să le dea două goluri horezenilor, semn că nu doar atacul e de 10, ci şi apărarea reprezintă unul din punctele forte. Sperăm să continue parcursul bun şi să-şi facă în continuare fericiţi suporterii, care vin în număr mare alături de echipă, la fiecare meci. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button