Liga Nationala

„Pentru câştigarea campionatului, presiunea este pe CSM Bucureşti, nu pe Vâlcea”

  • a punctat Florin Pera, antrenorul SCM-ului

SCM Rm. Vâlcea a avut un parcurs perfect în acest sezon, în care a înregistrat 11 victorii consecutive în Liga Florilor. Obiectivul a fost un loc pe podium, însă, date fiind rezultatele de până acum, toată lumea speră la câştigarea titlului naţional. Şi antrenorul Florin Pera îşi doreşte să fie pe primul loc în România la final de sezon, însă este de părere că elevele sale nu trebuie puse sub presiune. „Suntem mai aproape de îndeplinirea obiectivului, un loc pe podium. Ne aflăm, practic, la aproape cinci victorii în faţa ocupantei locului 3 (n.r. – între timp au mai rămas 13 puncte avans faţă de locul 3, ocupat acum de Măgura Cisnădie), o diferenţă semnificativă. Însă, având în vedere că ne-am autodepăşit şi am dat calculele hârtiei peste cap, desigur că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a obţine locul 1. Nu este o presiune din acest punct de vedere. Pentru câştigarea campionatului, presiunea e mai mare pe CSM Bucureşti, care are ca obiectiv atât Final Four-ul Ligii Campionilor, cât şi medalia de aur la nivel naţional. Noi am avut un parcurs foarte bun în acest sezon şi faptul că am câştigat de două ori în faţa Bucureştiului ne dă încredere şi moral în vederea luptei pentru titlu până în ultima etapă. Fiecare jucătoare luptă şi îşi doreşte pentru a termina acest sezon pe locul 1. Am luat o opţiune foarte importantă pentru câştigarea campionatului, am avut un parcurs perfect, dar nu trebuie să ne gândim la ce a fost. La fiecare meci trebuie să ne mobilizăm, să ne concentrăm, pentru a nu face nici un pas greşit. Nu este simplu să intri tot timpul cu presiunea să nu pierzi nici un punct, să te ţii şi să te menţii în faţa echipei CSM Bucureşti, dar tot ce s-a realizat până acum desigur că ne dă foarte multă încredere şi motivaţie în vederea continuării pe aceeaşi linie şi a realizării a mult mai mult decât ne-am propus. Dumnezeu le aşează pe toate! Doamne-ajută să terminăm noi pe locul 1 şi să mergem în Liga Campionilor! Tot ce s-a realizat a fost prin muncă, dăruire, ambiţie, unitate. Toată lumea a contribuit la acest parcurs foarte bun, de la jucătoare, staff tehnic, medical, public, mass-media, conducere. Toţi au pus umărul pentru ca Vâlcea să revină la un nivel înalt de performanţă. Faptul că am început să jucăm la fiecare meci cu sala aproape plină, că avem printre cele mai mari medii de spectatori din România, arată că handbalul în Vâlcea a revenit la un nivel ridicat. Dar, cum spuneam, trebuie să luăm lucrurile pas cu pas, să nu ne hazardăm, pentru că mai e mult până la finalul campionatului”, a spus Florin Pera. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button