Pelici mai are nevoie de încă un fundaş lateral

Nici în această vară, mijlocaşul central Ciprian Străuţ (30 de ani) nu va ajunge la CSM Rm. Vâlcea. În locul său, Alexandru Pelici l-a adus pe Cristian Danci (25 de ani), iar în plus s-ar putea baza şi pe serviciile lui Ionuţ Popescu (23 de ani), care e capabil să joace şi pe postul de mijlocaş central. „Singurul post pe care eram cam descoperiţi era cel de mijlocaş central, după plecarea lui Pârvu, dar acum nu mai avem probleme. După primele jocuri amicale, ne vom edifica însă şi asupra celorlalte compartimente unde mai suferim. În opinia mea, ne-ar mai trebui totuşi un fundaş lateral, care să evolueze pe ambele părţi ale terenului, deoarece Tomozei şi Vătăjelu nu prea au concurenţă”, a spus Pelici.
Altfel, în Zăvoi ar mai putea ajunge şi un fost jucător de la Steaua II, recomandat chiar de Bogdan Vătăjelu, care a evoluat alături de acesta în urmă cu doi ani. Din păcate, mutarea are puţine şanse să se materializeze, din cauza faptului că oficialii din Capitală nu sunt dispuşi decât să-l împrumute pe un sezon, nicidecum să-l vândă definitiv, aşa cum îşi doreşte finanţatorul Cătălin Rufă. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button