Pearcu, de la Tomşani, crede că primarii ar trebui lăsaţi să aibă firme
Nu de puţine ori, Agenţia Naţională de Integritate a declarat incompatibili, în baza unor pretexte stupide, primari a căror singură vină a fost doar aceea că au făcut parte din consiliile de administraţie ale unor şcoli. Şi în judeţul Vâlcea există asemenea cazuri, edili performanţi fiind puşi în situaţia de a fi revocaţi din funcţii pentru că au vrut să-şi facă treaba cât mai bine în localităţile pe care le păstoreau. Dumitru Pearcu (PSD), primarul comunei Tomşani, consideră că nu este corect ca unui ales local să i se interzică să facă parte din consiliul de administraţie al unei unităţi de învăţământ sau să deţină o societate comercială. „Din punctul meu de vedere, primarul ar trebui să facă parte din Consiliul de Administraţie al unei şcoli. El trebuie să cunoască nevoile unităţii şcolare pentru a putea aloca banii necesari.
Cei care au făcut legislaţia în materie nu au fost în cunoştinţă de cauză. Iarăşi, nu înţeleg de ce primarul nu poate avea firmă. Păi ce, în timpul liber, nu ai voie să prestezi activităţi comerciale? Sigur, acea firmă nu are voie să facă afaceri cu primăria şi cu unităţile subordonate acesteia”, a argumentat, foarte corect, social-democratul Dumitru Pearcu.