Pe 9 septembrie se închide ştrandul Ostroveni

Pe 9 septembrie, Baza de Agrement Ostroveni se va închide pentru public, după un sezon foarte ploios. Chiar dacă vremea nu prea a ţinut cu administratorii ştrandului, aceştia pot totuşi să se declare mulţumiţi, ei obţinând circa 6 miliarde de lei vechi din încasări, în condiţiile în care peste 150 de mii de persoane au cumpărat bilete de intrare în cele aproape 4 luni de funcţionare. Una peste alta, afacerea s-a dovedit a fi una profitabilă iar lucrurile se vor îmbunătăţi cu siguranţă în anii următori, după ce va fi finalizat proiectul de modernizare a bazei de agrement. Aceasta va intra într-un amplu proces de reabilitare cu fonduri europene, urmând a se îmbogăţi cu două bazine închise care vor funcţiona şi pe perioada sezonului rece, dar şi cu alte facilităţi. (C.L.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button