Liga Nationala

Pe 7 şi 8 august, SCM are programat un turneu de pregătire la Vâlcea. DSP decide dacă se dispută

Până în prezent, SCM Rm. Vâlcea a ratat cinci dintre partidele de verificare programate în această perioadă. S-a anulat ”dubla” cu Universitatea Cluj, dar şi turneul de la Craiova, la care ”municipalele” ar fi trebuit să participe în week-end-ul trecut. Acolo, campioana României ar fi trebuit să dea piept cu SCM Craiova, HC Zalău şi echipa naţională de tineret. S-au întrunit toate condiţiile, jucătoarele tuturor echipelor au făcut din nou testul pentru Coronavirus şi, deşi iniţial DSP şi-a dat acordul pentru disputarea meciurilor, până la urmă a spus NU organizatorilor.

Antrenorul echipei de la poalele Capelei, Florentin Pera, speră ca în cel mai scurt timp să se regleze situaţia, să poată include în pregătire şi meciuri amicale.
”Pregătirea se desfăşoară în condiţii normale, dar faptul că ne lipsesc jocurile de pregătire normal că e un dezavantaj. Alte echipe din Europa sunt cu un pas înaintea noastră. În ţări precum Ungaria, Germania, Danemarca, Rusia, Norvegia s-au jucat meciuri amicale în week-end-ul trecut. În aceste condiţii toate echipele din România care au ca adversare echipe din aceste ţări vor pleca cu un handicap în lupta din cupele europene. Referitor la turneul de la Craiova, noi am îndeplinit toate condiţiile pentru a participa. Ne-am făcut testele pentru a treia oară. Iniţial DSP Dolj a transmis că se joacă, dar spre sfârşitul săptămânii am fost anunţaţi că nu se mai desfăşoară acest turneu. Ne-au fost anulate deja cinci meciuri amicale, ceea ce nu e deloc bine pentru echipa noastră ţinând cont de faptul că în septembrie vor începe şi partidele din Liga Campionilor. De asemenea incertitudinea vizavi de startul noului campionat naţional nu ne ajută în procesul de pregătire. Dacă lucrurile nu revin la normal în perioada următoare există posibilitatea ca startul noului sezon să fie amânat. Am văzut şi declaraţia preşedintelui Federaţiei, care spunea că numai după minim 10-14 zile de pregătire corespunzătoare, cu două-trei jocuri amicale, poţi să începi un campionat”, a declarat Pera.
Și turneul de la Vâlcea, în care SCM Rm. Vâlcea ar trebui să întâlnească formaţiile Rapid Bucureşti, Gloria Buzău şi HC Zalău, este pus sub semnul întrebării: ”Aşteptăm noi informaţii legate de modul în care ne putem desfăşura activitatea în perioada următoare. Pe 7 şi 8 august aveam turneu amical pe teren propriu. Nu ştiu dacă se va putea juca. E o situaţie dificilă, pentru că fără jocuri amicale nu ne putem edifica în privinţa stadiului de pregătire actual, unde ne aflăm şi ce avem de făcut pentru a progresa în perspectiva jocurilor oficiale. După turneul de la Vâlcea, am mai avea două meciuri amicale cu Cisnădie, pe 13-14 august, dar nimic nu e sigur. Se schimbă lucrurile de la o zi la alta”. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button