
Pe finalul anului trecut, Asociația Județeană de Fotbal a transmis câteva informații importante pentru cluburile afiliate și participante în competițiile de pe plan local. Astfel, din 20 ianuarie încep operațiunile de acordare a vizelor anuale. Forul condus de Adrian Comănescu a anunțat și programarea făcută fiecărui club în parte, dar și condițiile care trebuie îndeplinite. De asemenea, a făcut cunoscută perioada în care se vor putea efectua transferuri.
”Începând cu luna ianuarie 2025, Asociația Județeană de Fotbal Vâlcea organizează operațiunile privind acordarea vizelor anuale pentru jucătorii seniori și juniori participanți în competițiile organizate. În acest sens, cluburile/asociațiile sportive participante în competiţiile organizate de către A.J.F. Vâlcea vor trebui să prezinte următoarele documente:
- Carnetele de legitimare ale jucătorilor amatori;
- Licențele jucătorilor profesioniști;
- Tabelele nominale cu jucătorii (sunt obligatorii, în forma existentă pe site-ul A.J.F. Vâlcea, sectiunea informații utile, formulare A.J.F.);
- Formularul de actualizare date (în forma existentă pe site-ul A.J.F. Vâlcea, sectiunea informații utile, formulare A.J.F.).
Pe această cale, A.J.F. Vâlcea le reaminteşte membrilor afiliaţi că perioada de transfer aprobată pentru această iarnă începe din 14 ianuarie 2025 și se va încheia pe 10 februarie 2025. La momentul solicitării vizei anuale – 2025 clubul/asociația sportivă NU trebuie să înregistreze datorii la A.J.F.Vâlcea.
Pentru ca toate aceste operațiuni privind acordarea de vize să se deruleze în condiții normale, cluburile/asociațiile sportive se vor prezenta la sediul A.J.F. Vâlcea de la Stadionul 1 Mai (Zavoi) conform programării de mai jos:
Luni, 20.01.2025: A.C.S. MINERUL Berbeşti, C.S. OLTEȚUL Alunu, A.C.S. UNIREA Tomşani
Marți, 21.01. 2025: C.S. VIITORUL Voicești, A.F.C. Băbeni, A.C.S. MINERUL Costeşti
Miercuri, 22.01. 2025: C.S. FORESTA Malaia, A.C.S. VIITORUL Horezu, A.C.S. VIITORUL Budești
Joi, 23.01. 2025: A.S.F.C. Păuşeşti Otăsău, A.C.S. Păușești. Măglaşi C.S. Guşoeni
Vineri, 24.01.2025: C.S. LOTRU Brezoi, A.C.S. ATLETIC Drăgășani, A.C.S. VIITORUL Mateești, C.S. COZIA Călimănești
Luni, 27.01.2025: A.C.S. OLTUL Ioneşti,, A.C.S. ALUTUS Sălătrucel, A.C.S. TOPOLOGUL Galicea
Marți, 28.01.2025: C.S. Bărbăteşti, A.S. VIITORUL Bunești, A.C.S. INTER Lăpuşata
Miercuri, 29.01.2025: A.S. CORONA Mihăești, A.C.S. VIITORUL Șirineasa, A.F.C. COMERȚUL Roești
Joi, 30.01.2025: A.C.S. Olanu, A.S.C.S.C. Orlești, A.F.C. Vlădești
Vineri, 31.01.2025: C.S. OLTUL Drăgoeşti, A.C.S. Şuşani, A.C.S. VIITORUL Pietrari, C.S. Crețeni
Luni, 03.02.2025: A.S. CERNA Copăceni, A.S. RECOLTA Laloşu, A.C.S. ZORILE Scundu,
Marți, 04.02.2025: A.S. FAURUL Livezi, A.S. Făurești, A.S. LUCEAFĂRUL Pesceana, A.C.S. Măciuca,
Miercuri, 05.02.2025: A.C.S. TRACTORUL Lădești, A.S. OLTEŢU Bălceşti 2014, A.S. OLTEŢUL Zătreni, C.S. ŞTIINŢA Grădiştea
Joi, 06.02.2025: A.C.S. Amărăști Nemoiu, A.C.S. CERNA Fârtățești, A.S. OLTUL Dăeşti, A.S. PĂSTORUL Vaideeni,
Vineri, 07.02.2025: A.S. SPORTUL Genuneni, A.F.C. RAPID Stoenești, A.S. FORESTIERUL Romani, A.S. MONTANA Izvorul Rece,
Luni, 10.02.2025: A.F.C. TINERETUL Frînceşti, C.S. CAVALERUL TRAC Cernișoara, A.S. Popeşti 2016, A.C.S. STEJARUL Vlădeşti
Marți, 11.02.2025: A.S. MĂGURA Slătioara, A.C.S. PROGRESUL Măldărești 2019, A.S. Băile Olănești, A.S. SĂNĂTATEA Govora
Miercuri, 12.02.2025: S.C.M. RM. Vâlcea, A.F.C. OLTENIA Rm. Vâlcea, C.S. VIITORUL Dăeşti, A.C.S. OLYMPIC F.C. Rm. Valcea
Joi, 13.02.2025: A.F.C. ISPORT JUNIOR 2017 Rm. Vâlcea C.N. GIB MIHĂESCU Drăgăşani, C.S. OLIMPIA Dragasani, A.C.S. ACADEMIA JUNIORUL OLTENIA Mateești
Vineri, 14.02.2025: A.T.C.S. SPARTA Rm. Valcea, A.C.S. JUNIORUL Rm. Vâlcea, A.C.S. INTER Călimănești, C.S.Ș Rm. Vâlcea,
Luni, 17.02.2025: A.C.S. SPORTING Drăgășani, A.C.S. PREDU, A.C.S. PROSPORT VÂLCEA, A.C.S. ELITE JUNIORS Vâlcea,
Marți, 18.02.2025: C.S. ARYS Râmnicu Vâlcea, A.C.S. DCM Rm. Vâlcea, C.S. Mădulari, A.C.S. PAS ACADEMICA Vâlcea
Miercuri, 19.02.2025: A.C.S. INTEGRROM SPORT Laloșu, A.C.S. SPORTMAX 2007, A.S. FLACĂRA 2005 Horezu, A.C.S. VIITORUL Berislăvești
JOI, 20.02.2025: A.C.S. ACADEMIA DE FOTBAL ADRIAN POPA Horezu, C.S.M. RUSIDAVA Drăgășani, C.S.F.C. TELESPAN 97 Rm. Vâlcea, A.F.C. Ștefan Nanu Rm. Vâlcea, A.S. ATLETICO F.C. Rm. Vâlcea, A.S. VIITORUL LGT Băbeni, C.S.M. Rm. Vâlcea”.