Karate

Paul Dinu, o carieră de excepţie. Sportivul de la CS Chimia a urcat de 170 de ori pe podium la competiţiile oficiale de seniori, în 27 de ani de activitate

Paul Dinu este, probabil, cel mai valoros şi medaliat sportiv din istoria Vâlcii. În 27 de ani de activitate, a cucerit 170 de medalii, toate la nivel de seniori, în competiţii oficiale. A urcat de multe ori pe podium şi la alte concursuri naţionale sau internaţionale, însă aici a pierdut numărul trofeelor câştigate. Recent, Dinu a bifat cea de-a 21-a de prezenţă consecutivă la Campionatul Naţional de Karate WKF seniori, unde a fost, din nou, medaliat. Şi-a îndeplinit toate obiectivele. Acum îşi doreşte ca elevii săi să reuşească să-i depăşească performanţele. „Anul acesta s-au împlinit 27 de ani de când am câştigat prima medalie la karate (aveam centura albă şi am obţinut o medalie de argint la kumite individual). De atunci am participat în continuu la cupele şi campionatele naţionale şi internaţionale de karate. Nu mă bucură numărul medaliilor sau culoarea lor, ci faptul că am câştigat prima medalie când aveam centura albă, iar ultima, după 27 de ani, când am centura neagră 5 DAN Karate WKF. Am urcat pe podium la competiţiile oficiale de seniori, respectiv Campionatele Mondiale de Karate Skotokan şi Goju Ryu (17 medalii), Campionatele Europene de Karate Shotokan, Shito Ryu, Goju Ryu şi Wado Ryu (29 de medalii), Campionatele Naţionale de Karate Shotokan (70 de medalii) şi WKF (28 de medalii), Cupa României de Karate Shotokan şi WKF (26 de medalii). În total, 170 de medalii cucerite, toate la seniori. Am mai fost medaliat de alte zeci de ori la diverse cupe naţionale sau internaţionale de karate. Toate aceste mi-au adus nenumărate premii. Cele mai importante sunt: Decoraţia de la preşedintele României, cele trei distincţii de la Ministrul Sportului, titlurile de Sportivul Anului în Vâlcea şi Antrenorul Anului în judeţul Vâlcea. Elevilor mei le doresc să mă depăşească, dar nu la numărul sau culoarea medaliilor, ci la numărul anilor petrecuţi în sala de antrenament şi de concurs. Competiţia este cea care te motivează să te pregăteşti, să continui, dar adevăratul beneficiu nu este medalia, ci faptul că eşti sănătos, că ai văzut lumea (am fost pe toată planeta), educaţia primită, faptul că ai mulţi prieteni de calitate pe tot mapamondul”, a transmis valorosul sportiv şi antrenor Paul Dinu. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button