Patru operaţii la genunchi l-au făcut să renunţe la fotbal. Acum vrea să ajungă un arbitru de top din România
• este vorba de Bogdan Omeag, unul dintre cei mai valoroşi juniori vâlceni ai generaţiei sale, acum cavaler al fluierului
Există destule cazuri de fotbalişti talentaţi care şi-au ratat cariera din cauza vieţii extrasportive, a faptului că nu au avut posibilităţi financiare ori, în cazul de faţă, a unor ghinioane teribile. O vreme s-a scris despre comportarea foarte bună a juniorilor republicani pregătiţi de Cristi Lazăr. O generaţie foarte bună, cu jucători care cochetau cu loturile naţionale (Laurenţiu Brănescu, Radu Chiriţă, Dorian Eremia, Claudiu Popa). Poate cel mai ghinionist dintre toţi a fost Bogdan Omeag, care, până la vârsta de 21 de ani, a suferit nu mai puţin de trei accidentări grave, soldate cu patru operaţii, la ambii genunchi. De ceva timp, acesta a ales să practice arbitrajul şi speră că va ajunge acolo unde nu a reuşit ca fotbalist. „Când jucam la CSM Rm. Vâlcea, antrenorul federal din acea vreme, domnul Olteanu, m-a remarcat la numeroase trialuri. La mai toate meciurile, am reuşit să fiu printre cei mai buni. Odată ajuns la lotul naţional, am disputat meciuri internaţionale amicale cu Elveţia, Ungaria, Moldova, Azerbaidjan, Serbia Rusia, Bosnia şi Italia. Cu Germania, am fost declarat cel mai bun tricolor. La acel meci, l-am avut arbitru de centru pe domnul Alexandru Tudor, faţă de care am un deosebit respect. Dânsul a arbitrat şi finala fazei judeţene a Cupei României de anul acesta şi, când m-a revăzut, mi-a dat un echipament complet de arbitru şi mi-a urat baftă în carieră”, a declarat Bogdan Omeag. În perioada cât juca la republicanii CSM-ului, Steaua urma să-şi formeze o academie de fotbal, unde să aduce cei mai talentaţi copii din ţară. Atunci a pus ochii pe Omeag. „Am fost chemat şi eu în Ghencea, pentru probe. Am jucat un amical, cu Ploieşti, am marcat un gol, după care părinţii mei au fost chemaţi pentru semnarea contractului. Eu nu voiam însă să plec din Zăvoi, deşi părinţii mei semnaseră deja! Până la urmă, în 2009, am ajuns la Academia lui Hagi. Deşi începusem să mă pregătesc cu echipa mare din Zăvoi, nu-l puteam refuza pe Hagi. Cu regele fotbalului românesc m-am simţit prima dată important, când am jucat o miuţă împreună. Am ajuns chiar şi căpitanul echipei de republicani B. Aveam condiţi de 5 stele, la Hotel Iaki, din Mamaia şi îndemnizaţie lunară de 200 de euro. Pentru Academia Hagi am jucat contra celor de la Steaua Roşie Belgrad, Barcelona, Real Madrid şi Galatasaray. Am stat la Constanţa până în august 2010, după care m-am întors în Zăvoi şi, apoi, la Steaua. La un banal meci amical cu Liceul „Mircea Eliade”, mi-am rupt ligamentul de la piciorul drept. M-am refăcut, după 6 luni de chin, după care am dat probe la Dinamo 2. Antrenorul de atunci, Liviu Ciobotaru, m-a plăcut mult şi a luat decizia de a începe pregătirea cu echipa sa. În acest timp, domnul Ion Crăciunescu m-a luat la Chindia Târgovişte, condusă atunci de Gică Popescu. Domnul Crăciunescu m-a ajutat atunci să reveni în fotbal şi aş dori să-i mulţumesc mult cu acest prilej. Mă rog, între timp, m-au sunat cei de la Dinamo să încep pregătirea cu ei. Şi cum ghinioanele se ţineau lanţ de mine, a doua zi, la un meci amical, mi-am rupt meniscul şi cartilagiul la piciorul stâng. Simţeam că totul este pierdut pentru mine. Au urmat alte 6 luni de recuperare, după care am revenit la Vâlcea, unde antrena Alin Artimon, un domn extraordinar, care punea accent pe tineri. Mi-a dat şansa de a juca un meci oficial, în ultima etapă, cu Poli Timişoara. A urma perioada de vacanţă şi apoi de pregătire. După o lună şi jumătate de antrenament spartan, au urmat câteva meciuri amicale cu echipe de Liga a II-a. La unul dintre acestea, la o intrare dură a unui adversar, mi-am rupt din nou ligamentul la piciorul drept. Aţi ghicit: alte 6 luni de recuperare! Apoi, am hotărât să mă înscriu la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, din Sibiu, iar, în ianuarie 2014, am decis să mă apuc de arbitraj. Îmi place mult colectivul în care lucrez, suntem ca o adevărată familie şi vrem să schimbăm în bine arbitrajul vâlcean. Nu vreau să rămân la nivelul Ligii a IV-a, de aceea, muncesc foarte mult pentru a face pasul mai departe. Arbitrez fiecare meci cu mare responsabilitate, respect jucătorii şi pe cei care investesc în fotbal. Pentru mine, un nou drum înseamnă şi o nouă şansă, căreia nu trebuie să-i dau cu piciorul”, a completat Omeag.
• Lucian CORNECI
