Patricia Vizitiu s-a întors la Vâlcea
• fosta handbalistă de la Oltchim a semnat un contract valabil pe un sezon cu HCM
Cu doar patru zile înaintea startului noului sezon al Ligii Naţionale de handbal feminin, oficialii de la HCM Rm. Vâlcea au perfectat un nou transfer, care e şi cel mai important din pauza competiţională. Preşedintele Marian Joiţa şi antrenorul Ştefan Constantin au reuşit s-o convingă pe Patricia Vizitiu să semneze pentru formaţia vâlceană. Contractul acesteia este valabil pe un sezon.
Jucătoarea născută pe 15 octombrie 1988 este binecunoscută iubitorilor handbalului din Râmnic, din perioada în care a evoluat pentru CS Oltchim. Vizitiu şi-a făcut junioratul la Vâlcea, în perioada 2002-2006, iar apoi a fost transferată de Mariana Târcă, la Rulmentul Braşov, formaţie pentru care a evoluat timp de trei sezoane, între 2006 şi 2009. Ulterior, când la Vâlcea s-a reconstituit o trupă de aur, Patricia (o jucătoare de mâna stângă, care evoluează pe postul de inter dreapta) s-a întors la Oltchim, unde a jucat între anii 2009 şi 2012. În acea perioadă, Vizitiu şi-a trecut în cont şi trei titluri de campioană a României şi o Cupă a României. În plus, „Zorro” s-a calificat o dată alături de formaţia vâlceană în finala Ligii Campionilor (2010) şi de două ori în semifinalele celei mai mai puternice competiţii intercluburi din Europa (2011 şi 2012).