Politica

Parlamentarul vâlcean Eugen Neaţă a cerut inclusiv sprijinul ministrului Daea pentru o reglementare legislativă în domeniul piscicol

În vara anului 2020, deputatul PSD Eugen Neaţă a depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 107/1996 (Legea Apelor). Parlamentarul vâlcean a dorit să vină astfel în sprijinul pisciculturii, a practicării acesteia în regim natural şi artificial, cu furajarea peştilor şi în lacurile de acumulare folosite ca sursă de alimentare cu apă potabilă, cu precizarea ca acest lucru să fie permis fără a fi influenţată calitatea apei. Nu a abandonat subiectul, iar zilele trecute a mers în Parlament cu întrebări pentru instituţiile cu atribuţii în acest domeniu. Eugen Neaţă aşteaptă răspuns şi sprijin în demersul său de la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, condus de Petre Daea.
”O iniţiativă legislativă cu mari beneficii pentru români! În urmă cu aproape trei ani, am depus în Parlamentul României o iniţiativă legislativă care dă o nouă şansă practicării pisciculturii în lacurile de acumulare care sunt sursă de apă potabilă pentru comunităţile din jur. Am argumentat la vremea respectivă în favoarea acestui drept, bazându-mă pe practicile europene în domeniu şi pe consultarea specialiştilor români la care am avut acces. Reamintesc faptul că asemenea amenajamente au existat şi în România şi au fost demontate în urmă cu mai mulţi ani, ca urmare a unei interpretări excesive a normelor ecologice. Complexul salmonicol Brădişor din judeţul Vâlcea este unul dintre ele, cel mai cunoscut mie şi alegătorilor mei. A funcţionat mai mult de 25 de ani (1984-2010) fără să lase în urmă dovada vreunei încălcări a normelor de siguranţă a alimentării cu apă potabilă a populaţiei din barajul Brădişor, nici înainte de 1989 şi nici după aceea.
Cu toate acestea, activitatea sa a fost întreruptă prin modificările aduse legislaţiei în acest sens, din motive care lasă loc la multe şi diverse interpretări. Iniţiativa mea legislativă, depusă în 2020, propune revenirea la posibilitatea de a face piscicultură cu respectarea tuturor normelor europene în domeniu şi în lacurile de acumulare care alimentează cu apă potabilă comunităţile din regiune.
Astăzi am depus în Parlamentul României două întrebări pentru instituţiile statului care au atribuţii în acest domeniu: Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Îl rog pe preşedintele ANPA, Marian Avram, să ceară specialiştilor din agenţie şi colaboratorilor lor să arate cu claritate regulile pe care trebuie să le respecte un antreprenor pentru a practica această activitate în condiţii de maximă siguranţă pentru beneficiarii apei potabile din lacul pe care se amenajează o ferma piscicolă. Ministrului Petre Daea îi transmit rugămintea de a se alătura demersului meu care nu face altceva decât să încurajeze iniţiativa în producţia de hrană sănătoasă pentru români. Ambele instituţii au maximă competenţă şi autoritate pentru a ajuta la construcţia încrederii în jurul iniţiativei mele legislative. Nu putem continua să menţinem o interdicţie doar pentru că ne închipuim nu ştiu ce pericole, asemenea unui personaj de ocară din poveştile copilăriei. În paranteză fie spus, iniţiativa mea legislativă a trecut cu avizul favorabil al unor comisii de specialitate legislativă şi alimentară, urmând să fie dezbătută la Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor. Este momentul cel mai potrivit pentru opinia specializată a celor două instituţii ale statului român, una care reglementează domeniul, pe de o parte, şi alta care are în pază politica de alimentaţie şi de siguranţă alimentară. Aştept cu nerăbdare răspunsul lor”, a declarat Eugen Neaţă, pe acest subiect.
(FOTO: Facebook Eugen Neaţă)

Articole Similare

Back to top button