Administratie

Parc fotovoltaic şi târg, lângă Primăria Mateeşti

Cosmin Anghelescu, primarul comunei Mateeşti, luptă pe toate fronturile şi continuă să impresioneze cu reuşitele sale. Social-democratul este permanent la curent cu oportunităţile de finanţare active şi nu iartă niciuna. Astfel, recent, a depus la AFIR un proiect pentru amenajarea unui târg, iar după sărbătorile de Paşti va încerca să atragă fonduri europene nerambursabile şi pentru un parc fotovoltaic. „Am achiziţionat în apropiere de primărie aproape 10.000 de metri pătraţi şi unul dintre obiectivele pe care îl avem în vedere, cum spuneam, este realizarea unui târg. Avem dispobili în jur de 4000 mp, iar proiectul a fost declarat eligibil, ceea ce înseamnă că nu mai rămâne decât să semnăm contractul de finanţare la AFIR, foarte curând, şi apoi să ne apucăm de treabă. Parcul fotovoltaic ar urma să fie realizat tot în zona respectivă, pe o suprafaţă de aproximativ 5000 mp. Imediat după Paşti, vom depune cererea de finanţare la ADR Sud-Vest Oltenia şi eu cred că avem şanse bune să fie aprobată”, a anunţat primarul Cosmin Anghelescu, cu menţiunea că documentaţia tehnică de proiectare în vederea înfiinţării parcului fotovoltaic o elaborează cu Red Socket, de la Iaşi.

Articole Similare

Back to top button