Basescu a facut marcaj pentru afacerile din domeniul sportiv ale lui Copos

Un fost deputat mărturiseşte cum

Băsescu a făcut marcaj pentru afacerile din domeniul sportiv ale lui Copos

Conform unei declaraţii a vicepreşedintelui AP Alexandru Ionescu, ex-parlamentar în mandatul 1996-2000, „Axinte Gaspar,  fostul deputat PSD de Vâlcea, a fost şi rămâne un comunist limitat şi obtuz, care niciodată n-o să iasă din ceea ce a învăţat la marxism, leninism, stalinism şi ceauşism”. „Că, dacă era doar marxist, mă rog, era un filozof. Cu el am stat alături, în Parlament, ani buni, şi-l ştiu foarte bine. Prin orice cuvânt de-al său, orice demers, demonstra acest lucru. Iată, de pildă, prima lege pe care o fac eu – se întâmplă în 1997, la puţină vreme după intrarea mea în Parlament. Fac o lege pentru restituirea tuturor bunurilor furate de comunişti. Toată legea avea un singur articol, articolul 1: se înapoiază tot ceea ce s-a furat. PSD-iştii, fierţi! Gaspar, Dorneanu şi alţii… Primesc după două săptămâni o chestie de la un anume Valer Dorneanu, preşedintele Consiliului Legislativ, care spune că legea nu e constituţională. Şi, i-am răspuns: nu sunteţi cumva Valer Doreneanu, băiatul lui Valer Dorneanu, activistul PCR care ne-a dat pe noi afară din casă? N-a mai răspuns”, a explicat Ionescu, care ne-a povestit apoi care a fost cel mai mare balamuc pe care l-a avut vreodată cu presa. S-a întâmplat în perioada anterioară aprobării în Parlament a Legii sportului. Înainte ca toate articolele să fie definitivate, comisia parlamentară din care făcea parte şi Ionescu a fost invitată de Federaţia Română de Fotbal la Braşov. Statutul acestei structuri îi permitea să-şi desfăşoare lucrările o săptămână, chiar două dacă se dorea, oriunde în ţară, pe cheltuiala statului. Cu toate acestea, mai marii momentului au dorit să se asigure, prin mici atenţii, că o pot pune de afaceri aducătoare de miliarde de lei. Şi în acest caz, însă, s-a dovedit că timpul scoate la lumină adevăruri deranjante pentru cei care au condus ţara şi încă o conduc. Despre modul în care poate fi influenţată legea, tot la fel de grăitoare este completarea mărturiei lui Alexandru Ionescu, care şi-a adus aminte de cele întâmplate la Braşov, ca şi când ar fi fost ieri: „Ajungem acolo şi observ la un moment dat că tot ceea ce se întâmplă este foarte ciudat. Suntem primiţi, dacă vrem, şi cu rude, prieteni. Anghel Stanciu a venit cu vreo şapte persoane. În camere, găsim tot felul de cadouri, de la pături şi ceasuri, până la treninguri şi alte articole sportive. Că, ăştia de la Caţavencu, m-au şi băgat într-o poză, în care un alt parlamentar mă întreabă – cât e ceasul? – iar eu îi răspund: gratis. Pentru că aşa şi erau. Ei bine, la un moment dat, îl văd pe unul, Cristian Bivolaru, nu gurul… L-am întrebat – cu ce treabă pe la noi? – la care el îmi spune că e gazda noastră şi că doreşte doar să se asigure că avem tot ce ne trebuie. L-am rugat să plece şi dus a fost. Mai târziu, aflu că Legea Sportului nu avea decât un articol interesant: se scutesc de impozite transferurile. Şi constat că pungaşul acesta, care e mare pe la FRF, şi care făcea pe consultantul, venise numai să ia bani. Am fost împotriva acestui articol, dar am avut doar un vot-două… În prima zi când m-am întors de la Braşov, am relatat scandalul, şase-şapte ziarişti m-au căutat şi m-au întrebat cine, ce a zis? A doua zi, mi-a dat unul dintre ei telefon şi mi-a zis că l-a sunat Ioaniţoaia şi l-a chemat la el, cerându-i să nu mai scrie un rând despre mine. Aşa s-a terminat şi povestea de la Braşov. Păi, dacă vă spun eu cum s-a făcut nocturna de pe Giuleşti…!? S-a făcut aşa: ministrul Transporturilor, un anume Băsescu, ne-a pus să-i dăm nu ştiu câţi bani pentru nocturnă la stadionul de fotbal anterior menţionat. La care eu l-am întrebat de ce să dăm bani de la Ministerul Transporturilor pentru stadionul din Giuleşti. Păi, domnule, zice Băsescu, trebuie să dăm pentru că este nevoie. Ori, echipa Rapid nu era a Ministerului, aşa că am fost şi de această dată împotrivă. Cum să dăm noi bani pe instalaţii pentru un stadion şi să ne trezim după o lună cu şmecherii ăştia că zic că nu au bani pentru întreţinerea lui şi i-l vând lui Copos. Noi să dăm un milion de dolari ca să scoată băieţii după aceea 10? Să fi venit Copos să spună că avem nevoie de un stadion cu nocturnă şi să ne propună să plătim jumătate-jumătate, poate că n-am fi zis ba… Dar, nu… Ei vor numai să fure. Şi, atunci, am făcut următorul lucru: i-am avertizat că, în plen, voi vota împotrivă, dar voi şi  vorbi în legătură cu toată treaba asta. Ce au făcut ei, în schimb? Au retras anexele de la lege, după care aceasta s-a publicat cu anexe. Acum, Rapidul are nocturnă, Copos poate să facă în continuare prăjiturele şi să-şi transfere nestingherit jucătorii, cu sute de mii de dolari. Sportul şi politica, adesea, sunt strâns legate. Cine conduce politic, are pârghiile puterii şi-n sport, din păcate…”.  

Emilian Frâncu sanctioneaza „iesirile hormonale” ale lui Bebe Ungureanu

Emilian Frâncu sancţionează „ieşirile hormonale” ale lui Bebe Ungureanu

Fuziunea PNL-PD s-ar putea realiza în mai puţin de doi ani, însă noul partid trebuie să aibă o componentă liberală puternică, au arătat zilele trecute reprezentanţii PNL, care doresc să redeschidă porţile discuţiilor privind fuziunea, deşi în unele organizaţii locale mai sunt încă dispute între PNL şi PD, sau chiar între PNL şi PNL. În opinia preşedintelui PNL Vâlcea,  Emilian Frâncu, problema fuziunii PNL-PD se va tranşa în cursul acestui an. „Faptul că preşedintele PNL, domnul Călin Popescu Tăriceanu, priveşte cu din ce în ce mai mult interes o iniţiativă pe care am avut-o alături de colegii de la PD Vâlcea, nu poate decât să mă onoreze. Am purtat o discuţie cu cineva cu rang foarte înalt, care mi-a spus că există pericolul ca PNL să fie înghiţit de PD ca şi structuri de conducere. I-am spus că, în acel moment, nu mai am nici un fel de rezervă în a renunţa la funcţia de conducere, deoarece pentru mine este mai important viitorul îndepărtat al doctrinei liberală - pentru că, într-adevăr, va fi nevoie de un pol puternic de dreapta - decât puterea de moment. Este păcat, însă, că bunele noastre intenţii mai dau din când în când prilej unor colegi să arunce cu săgeţi otrăvite, să se victimizeze”, a menţionat Emilian Frâncu, în ultima parte a declaraţiei sale referindu-se la colegul său, Bebe Ungureanu, care, într-o emisiune televizată, ar fi susţinut că el este cel care a susţinut încă de la început ideea fuziunii, iniţiativă al cărei principal duşman ar fi fost liderul PNL Vâlcea. Emilian Frâncu nu a insistat foarte mult pe această temă, subliniind că adevărul este total invers şi a calificat criticile deputatului liberal drept „ieşiri hormonale” pe care de acum înainte îşi propune să le ignore, întrucât colegul său liberal nu încearcă decât să-şi acopere prin astfel de atitudini „inactivitatea”. Liderul liberal a mai explicat că în cazul fuziunii noua formaţiune rezultată va avea cu siguranţă o componentă liberală şi una populară.     Va urma

Înca un partid la Vâlcea

Încă un partid la Vâlcea

 De curând, Adrian Toader, liderul judeţean al Partidului Acţiunea Populară, i-a avut drept oaspeţi la Râmnicu Vâlcea pe vicepreşedintele AP - prof. Alexandru Ionescu, secretarul general Marius Vladu şi copreşedintele Partidului Verzilor, Gheorghe Ionicescu. Cei trei lideri politici se aflau într-un tur de forţă în teritoriu, menit să mediatizeze realizarea şi principiile promovate în cadrul Forumului Generaţia Europeană, o construcţie iniţiată de preşedintele Emil Constantinescu, care să ofere societăţii diversitate, deschidere, dialog şi dinamism. A doua problemă urmărită de către liderii AP şi PV a reprezentant-o dorinţa celor două formaţiuni de a constitui şi consolida structuri ale Partidului Verde, formaţiune politică existentă în România de aproape două luni, în toate judeţele ţării. Copreşedintele PV, Gheorghe Ionicescu i-a cerut preşedintelui Adrian Toader să-i susţină demersurile de a înfiinţa o organizaţie judeţeană şi la Vâlcea, propunere la care acesta a răspuns favorabil. „Era momentul ca renumitul curent verde european să aibă corespondent şi în România. Vom deschide filiale în toate judeţele, inclusiv la Vâlcea, desigur, sprijiniţi de reprezentanţii AP. În momentul de faţă, avem 28 de mii de membri la nivelul întregii ţări, număr cu care de altfel ne-am şi înscris în registrul partidelor politice. Însă, acesta este doar începutul. Pe parcurs, ne propunem să devenim un partid care să aibă un important cuvânt de spus pe toate planurile”, ne-a precizat copreşedinte Partidului Verzilor. 

Fostul comandant al Politiei, Nicolae Dinu, a renuntat la PAS pentru PSD

Fostul comandant al Poliţiei, Nicolae Dinu, a renunţat la PAS pentru PSD

 Prin intermediul preşedintelui PSD Vâlcea, Ion Cîlea, am intrat în posesia unei ştiri care cu siguranţă îi va face din nou părul măciucă liderului PAS, Constantin Rotaru. Cică, Nicolae Dinu, fostul candidat al Partidului Alianţa Socialistă la funcţia de primar al Râmnicului, şi-a semnat adeziunea la PSD. După câteva tratative între Ion Cîlea şi fostul comandant al Poliţiei, acesta din urmă a renunţat la formaţiunea politică condusă de Rotaru, considerându-şi mentalitatea mult mai apropiată de principiile şi ideologia partidului lui Mircea Geoană. „Nu acceptăm de la alte partide decât elite. Domnul Dinu are potenţial şi cred că îşi va găsi mai bine locul printre noi. În ultima vreme, am mai primit în PSD şi un consilier municipal PNL din Drăgăşani, domnul Croitoru, care, de asemenea, ni s-a alăturat fără să exercităm asupra sa presiuni, cum obişnuiesc cei de la Alianţă cu aleşii social-democraţi”, a afirmat Ion Cîlea.         

Conservatorii decid daca ies sau nu de la guvernare

Până pe 12 februarie,

Conservatorii decid dacă ies sau nu de la guvernare 

  Sâmbătă, 21 ianuarie 2006, a avut loc Şedinţa Biroului Permanent al Partidului Conservator, la acest eveniment participând şi Dumitru Buşe, preşedinte al filialei Vâlcea a P.C. şi membru al Biroului Politic Naţional. În cadrul Biroului Permanent, s-au prezentat şi dezbătut moţiunile privind oportunitatea menţinerii sau retragerii Partidului Conservator din Coaliţia de Guvernare, urmând ca o decizie în acest sens să fie luată la Congresul al VI - lea al P.C. din data de 12 Februarie 2006. De asemenea, a fost prezentat membrilor Biroului Permanent şi „Agrementul Politic între Partidul Conservator şi Partidul Unităţii Naţionale Române”, acesta stipulând ca, la data de 12 februarie, să aibă loc comasarea celor două partide prin absorbţia PUNR-ului de către Partidul Conservator.