AnchetaLiga 6Fotbal

I.P.J. Vâlcea a reacționat după mesajul-manifest al arbitrului Alexandru Marinoiu

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la un incident care ar fi avut loc astăzi, 21 noiembrie, în comuna Vaideeni, la un meci de fotbal,  Compartimentul de Relații Publice al I.P.J. Vâlcea, este abilitat să comunice următoarele:

La ora 11:39, polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu au fost sesizați de un bărbat, prin apel la 112, cu privire la faptul că, în comuna Vaideeni, la un meci de fotbal exista un conflict verbal între câțiva jucători din cadrul echipei oaspete și arbitru, fără a se recurge la acte de violență.

Polițiștii din cadrul patrulei intercomunale, în timp ce se îndreptau către comuna Vaideeni, au apelat persoana care a formulat sesizarea, respectiv persoana ce avea calitatea de „observator” din partea A.J.F. Valcea, fiind informați că nu este nevoie de intervenția poliției la fața locului, întrucât conflictul a fost aplanat, fiind vorba de neînțelegeri de natură sportivă, care vor fi supuse atenției Asociației Județene de Fotbal, respectiv aspecte referitoare la validitatea unor documente privind dreptul de joc pentru 3 jucatori ai echipei oaspete.

De asemenea, precizăm că, potrivit Legii nr. 4/2008 privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță în interiorul arenelor sportive revine organizatorului.

În continuare se efectuează verificări cu privire la stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul și luarea măsurilor legale.

I.P.J. Vâlcea

Articole Similare

Back to top button