Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Social

Ovidiu Popa (PNL): sprijinul de 500 de lei pentru copiii din familii defavorizate, o măsură firească

După ce, în spaţiul public, mulţi s-au grăbit să reproşeze Guvernului Ciucă faptul că măsura de sprijinire a elevilor proveniţi din familii vulnerabile este una de stânga şi nu ar reprezenta decât bani irosiţi, viceliderul PNL Vâlcea Ovidiu Popa le-a dat un răspuns elegant şi corect. Reprezentantul PNL a explicat că nu este o decizie de stânga sau de dreapta, ci una omenească. Din păcate, nu suficientă pentru a eradica sărăcia din ţara noastră. Până acum, aproape 100.000 de elevi proveniţi din familii vulnerabile au primit ajutorul de 500 de lei pentru îmbrăcăminte şi rechizite. Colegii lui Ovidiu Popa de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene au făcut deja plăţi pentru aproximativ 98 de mii de copii. „În total, peste 300.000 de preşcolari şi elevi din familii defavorizate vor primi ajutoare. Suma totală alocată este de 150 de milioane de lei, fiind asigurată prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD)”, a subliniat Ovidiu Popa, vicepreşedinte PNL Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button