Politica

Ovidiu Popa (PNL): Programul „Cornul şi laptele”, compromis şi la Vâlcea. Trebuie luate măsuri urgent!

Programul „Cornul şi laptele” a fost lansat de Guvern, acum mai bine de un deceniu, ca o măsură de reducere a abandonului şcolar şi prin care copiilor să li se asigure cel puţin o masă sănătoasă, în fiecare zi în care participă la cursuri. S-a constatat însă că acest program nu funcţionează aşa cum ar trebui şi că produsele nu ajung la elevi şi preşcolari.


Este şi cazul judeţului Vâlcea, din păcate. Consilierul judeţean Ovidiu Popa a urmărit de mai multă vreme această situaţie şi a stat de vorbă cu zeci de părinţi şi cadre didactice din judeţ. „Toţi mi-au semnalat faptul că, în continuare, în judeţul nostru, copiii primesc doar corn, nu şi produse lactate sau fructe, din cauza că CJ Vâlcea a lansat licitaţia foarte târziu. Mai mult decât atât, se pare că cei mici nu pot mânca acel corn, simplu, deoarece ar fi tare şi greu de consumat. Pentru că nu este prima oară când auzim aceste lucruri, noi, liberalii, am discutat în interiorul partidului ce s-ar putea face pentru îndreptarea lucrurilor şi una dintre idei a fost aceea de a aduce câteva schimbări. Astfel, zilele acestea, la Senat, a fost votat un proiect intitulat „Mic dejun sănătos”, care sperăm să înlocuiască „Cornul şi laptele”. De fapt, acum, este doar corn sau nici măcar atât, pentru că, aşa cum spuneam, în multe şcoli, copiii nu primesc lapte, măr sau niciunul dintre produse prevăzute în programul actual. Noul program ar urma să le asigure elevilor şi preşcolarilor mai multe fructe, produse lactate şi de panificaţie. Va fi şi o condiţie – produsele să fie obligatoriu proaspete şi să ajungă la cei mici în maxim 24 de ore, nu cum se întâmplă în prezent. Şi n-aş mai vrea să spun nimic despre corn, fabricat în aşa fel încât să poată fi consumat şi după o săptămână. Este şi motivul pentru care, în general, copiii nu-l mănâncă şi-l dau la porumbei”, a semnalat consilierul judeţean Ovidiu Popa, vicelider PNL Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button