Editorial

Oţelul Galaţi şi Champions League

În cele cinci meciuri disputate în această toamnă în Liga Campionilor de către ultima campioană a României, Oţelul Galaţi, aceasta are următoarea linie de clasament în grupe: 5  0 0 5  3-10  0p.
Este cea mai slabă participare de până acum a unei echipe romaneşti în grupele CL în cele zece ediţii la care am fost prezenţi cu reprezentantă (reprezentante) în grupe (în ediţia 2008-2009 am avut două reprezentante, CFR Cluj şi Steaua). Gălăţenii îşi fac de doi bani iluzii că se vor întoarce cu punct sau puncte de pe „Da Luz” în ultimul meci din grupă cu Benfica la Lisabona.
Sunt foarte mulţi dintre cei care acum afirmă că Oţelul a fost o campioană nemeritată, o campioană mincinoasă care a beneficiat de jocuri de culise şi de ajutorul arbitrilor în campionatul trecut. Parţial au dreptate contestatarii „siderurgiştilor”, dar adevărul este insă în altă parte. Adevărul este că avem un campionat slab în care scandalurile se ţin lanţ zi de zi, săptămâna de săptămâna, lună de lună, un campionat în care arbitrii greşesc nepermis de mult (lipsă de valoare? intenţie? jocuri de culise ale potentaţilor fotbalului?) un campionat invadat de jucători străini de mâna a doua sau a treia care sufocă promovarea tinerilor autohtoni.
Privind retrospectiv, parcă nu ne vine să credem că în ediţia 2009-2010 a Ligii Campionilor, Unirea Urziceni a făcut 8 puncte intr-o grupă cu Sevilla, Glasgow Rangers şi Stuttgart. Nu ne vine să credem pentru că în acest moment la doar doi ani de la această performanţă, Unirea nu mai există!
Încercând să găsim explicaţii pentru rezultatele de atunci, probabil că răspunsul se află la Krasnodar acolo unde antrenează acum (cu rezultate semnificative), Dan Petrescu. Un Dan Petrescu profesionist, valoros care „lucrează” la detronarea lui Mircea Lucescu de pe soclul de „cel mai bun antrenor roman al mileniului III”. Va trebui să asude foarte mult căci „Il Luce” a obţinut performanţe cu adevărat de invidiat: campion în România cu Dinamo şi Rapid, campion în Turcia cu Galatasaray şi Besiktas, multiplu campion în Ucraina cu Sahtior Donetk, câştigător al Supercupei Europei cu Galatasaray şi al Cupei UEFA cu Sahtior.
În afară de toate aceste performanţe cu echipe de club, Mircea Lucescu a fost şi primul antrenor român care a mai calificat o selecţionată a României la un turneu final după Mexic ’70, la Euro ’84 în Franţa, câştigând în preliminarii o grupă „a morţii” cu Italia (campioană mondială „en titre”), Suedia şi Cehoslovacia (mulţumim Geolgău!).
Pe Dan Petrescu îl aşteptăm să ia trofee şi în spaţiul ex-sovietic sau în Anglia (acolo unde el îşi doreşte cel mai mult să antreneze), dar îl aşteptăm şi mai mult la echipa naţională, acolo unde cred că este printre puţini antrenori care ar face din rahat bici! (aşa cum a reuşit la Urziceni).
Şi îl mai aşteptăm şi pe Dorinel Munteanu să ne demonstreze contrariul în privinţa Oţelului Galaţi şi a lui.

• Dan SĂRARU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button