Orleşti – Olanu, derby pentru locul 2, în eşalonul secund judeţean

Viitorul Şirineasa a luat o opţiune serioasă pentru câştigarea campionatului după victoria din derby-ul din deplasare, cu Olanu. Are cinci puncte peste următoarele clasate, dar lupta pentru titlu rămâne deschisă. La acest nivel, orice rezultat este posibil. Olanu, Orleşti, AFC Vlădeşti, Galicea, Lăpuşata, Mihăeşti, Drăgoeşti şi nu numai au arătat potenţial. Echipele sunt relativ apropiate din punct de vedere valoric. La finalul acestei săptămâni sunt programate şapte meciuri. Toate se vor juca duminică, 23 martie, de la ora 11.00. Derby-ul rundei, pentru locul 2, va avea loc la Orleşti. A doua clasată, echipa din localitate, coordonată de Bogdan Tudor, primeşte vizita campioanei de iarnă, ACS Olanu, ajunsă, între timp, pe locul 3. Cele două sunt la egalitate de puncte în acest moment. Dacă niciuna nu va reuşi să facă diferenţa, AFC Vlădeşti le va depăşi în clasament. Andrei Neagoe şi colegii săi vor lua trei puncte fără să joace în această rundă (ar fi trebuit să aibă meci cu Creţeni, retrasă din campionat). Galicea, a cincea clasată, aşteaptă, de asemenea, paşi greşiţi ai formaţiilor aflate pe podium. Nici Topologul nu va avea, însă, o misiune uşoară în această rundă. Merge la Buneşti, echipă cu punctaj maxim în retur. Viitorul Şirineasa, prima clasată, are, de asemenea, un joc ce se anunţă dificil. Primeşte vizita celor de la Inter Lăpuşata, echipă care în tur s-a clasat mai mereu pe podium. Oltul Drăgoeşti, cu o victorie şi o remiză în retur, în două jocuri contra unor adversare valoroase, Olanu şi Lăpuşata, va juca, pe teren propriu, cu Roeşti, formaţia care şi-a consolidat lotul în pauza de iarnă. Pietrari – Sălătrucel pare de 1X2, la fel şi jocul dintre Mihăeşti şi Bărbăteşti. Un alt meci echilibrat se anunţă cel dintre Oltul Ioneşti şi CS Şuşani. Oaspeţii se află în căutarea primului rezultat pozitiv din 2025, iar gazdele vor să demonstreze că mutările din iarnă sunt de bun augur şi obiectivul propus, de menţinere în acest eşalon, are şanse mari de a fi realizat.