Fără categorie

Oportunităţi de afaceri la Roeşti pentru firme ca Modarem

Draghici GheorgheGheorghe Drăghici, primarul comunei Roeşti, vrea să dea o utilitate corpului vechii şcoli de la Cuieni. Clădirea are o suprafaţă de aproape 800 de metri pătraţi şi 10 săli mari, ideale pentru activităţi de producţie, dar nu numai.

„Eu aş vrea să le dăm cu o chirie modică unor oameni interesaţi să-şi facă ateliere de croitorie, cizmărie, reparaţii de electronice şi electrocasnice etc.. Cam orice activitate poate fi desfăşurată acolo şi sper să găsim persoane interesate. Construcţia e foarte bună, cu fundaţie solidă…”, a anunţat social-democratul. Drăghici a mai spus că cineva i-a dat ideea să-i facă o ofertă în acest sens şi lui Remus Petrescu, de la fabrica de încălţăminte Modarem. „Ideea nu este rea şi ar fi ceva reciproc avantajos, mai ales că noi avem disponibile şi 50 de maşini de cusut cu motoare electrice trifazate. În plus, acolo, avem băgat curent electric cu putere mare, care ar face faţă. E suficient să vină un manager capabil, să aibă materie primă şi piaţă de desfacere. Forţă de muncă foarte calificată s-ar găsi în zona noastră. În urmă cu câţiva ani, am vrut să fac eu o secţie de croitorie, dar nu am avut timp suficient să mă ocup şi e un domeniu la care nu mă pricep prea bine. Atunci, am avut 50-60 de cereri de angajare, nu numai din Roeşti, ci şi din Lăpuşata, Lădeşti, fete care au învăţat croitorie şi se pricep la asta. Am găsit chiar şi câţiva maiştri”, a adăugat primarul din Roeşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button