Liga V

Oltul Drăgoeşti ar putea evolua în eşalonul secund judeţean

Oltul Drăgoeşti şi-a reluat pregătirile în perspectiva începerii campionatului. Formaţia coordonată de Eduard Guţă a disputat deja două meciuri amicale în acest an, ambele cu Athletico Băile Govora. De fiecare dată s-au impus adversarii. ”Se vede lipsa pregătirii. Am mai făcut mişcare, dar nu regulat. Cei de la Athletico au fost mai montaţi, mai dornici. Sunt puţin dezamăgit de atitudinea pe care am avut-o, pentru că, până la urmă, nu contează rezultatul. Sunt meciuri amicale, important este că am făcut un antrenament bun. Se cunoaşte şi absenţa portarului Cătălin Băiţa. E plecat în străinătate, dar se va întoarce. Ne lipseşte. Ne dădea siguranţă dintre buturi, coordona bine apărarea şi toată echipa. În rest, suntem acelaşi grup, de la Liga a V-a şi probabil aşa vom continua. Mai avem nevoie de un junior”, a precizat Edi Guţă.

Acesta a mai spus că, deşi primarul Gheorghe Melente îşi doreşte ca echipa să activeze, în continuare, în eşalonul de elită judeţean, gândurile jucătorilor sunt către un campionat de mijloc. ”Nu vrem să ne îmbătăm cu apă rece. Foştii jucători ai lui Dorinel Bălău nu au mai venit. Cum spuneam, suntem aceiaşi de la Liga a V-a şi e clar că nu vom putea face faţă în Liga a IV-a actuală (fosta Superligă). Ne lipsesc experienţa, pregătirea. Probabil vom juca la Liga a V-a (eşalonul secund). Până când se va decide ceva, vom încerca să jucăm în continuare meciuri amicale. În week-end vrem să disputăm o partidă de verificare cu o echipă de nivel apropiat, să ne refacem moralul după ultimele două jocuri. Aşteptăm să vedem şi ce variantă va fi agreată pentru reluarea competiţiilor. Domnul primar ne va susţine indiferent ce se va decide”, a adăugat antrenorul-jucător al echipei din Drăgoeşti.

Articole Similare

Back to top button