Olteţul Zătreni e în continuare invincibilă în acest an
* săptămâna trecută, elevii lui Nicolae Vâlcu au dispus cu 3-2, în deplasare, de AS Lungeşti
Olteţul Zătreni a rămas neînfrântă şi după etapa care s-a desfăşurat la finele săptămânii trecut. Elevii lu Nicolae Vâlcu s-au impus cu scorul de 3-2 la AS Lungeşti, printr-un hat-trick semnat de tânărul Gabriel Herăscu. „Gazdele au condus cu 1-0, din minutul 20, în urma unui penalti. Apoi, noi am marcat direct dintr-o lovitură liberă excutată de Gabriel Herăscu, după care tot el a transformat şi un 11 metri, cu puţin timp înainte de pauză. În repriza secundă, ne-am desprins la 3-1, iar pe final AS Lungeşti a redus din handicap, dar golul a fost insuficient pentru a ne mai periclita victoria. Dacă am fi transformat măcar jumătate din ocaziile de gol pe care le-am avut, poate scorul final era mai mare”, a spus Vâlcu. „Din păcate, şi prin prisma ratărilor pe care le-am contabilizat, trebuie să recunosc că jocul nostru a fost foarte slab.
Dacă ar fi să dau un calificativ comportamentului nostru de la Lungeşti, nu cred că aş putea nota prestaţia jucătorilor decât cu 6. Am jucat prost şi am ratat din orice poziţie, din 2-3 metri. Ne-am făcut singuri meciul greu, împotriva unei echipe care nu era de teapă noastră. Sunt convins însă că ne vom regla tirul în meciurile următoare”, a adăugat antrenorul de la Olteţul Zătreni. (N.C.)