Diverse

OLTCHIM RM. VÂLCEA – AUDI ETO GYOR 24-20

Neagu fazaVisul unei generaţii

* Echipa antrenată de Radu Voina şi Aurelian Roşca s-a calificat în premieră în finala Ligii Campionilor

După rezultatul de egalitate consemnat în Ungaria (25-25), în manşa tur a semifinalei cu AUDI ETO Gyor, handbalistele de la Oltchim Rm. Vâlcea porneau cu prima şansă în tentativa de a accede în premieră în finala Ligii Campionilor. Sub privirile a peste 3000 de spectatori, care au ţinut să ia parte la un spectacol handbalistic desăvârşit, elevele lui Radu Voina au obţinut până la urmă calificarea mult visată, dar au trebuit să treacă şi prin numeroase momente dificile, în special în prima repriză.

Prima repriză, de infarct

Cu o Anita Gorbicz superioară din punct de vedere fizic faţă de meciul tur, AUDI ETO Gyor a început bine partida din Sala Traian şi a condus cu 2-0. Vâlcencele şi-au regăsit repede cadenţa, au întors rezultatul (4-2), profitând şi de faptul că echipa maghiară a fost nevoită să joace 4 minute în inferioritate numerică după cele două eliminări încasate consecutive încasate de pivotul Simona Spiridon. Unguroaicele aveau să reziste însă iureşului vâlcean şi chiar să egaleze câteva minute mai târziu (4-4). Mai mult decât atât, după 5-4 pentru Oltchim, elevele lui Csaba Konkoly au înscris de trei ori la rând şi s-au desprins din nou la 2 goluri pe tabela de marcaj (7-5 în minutul 19). Odată cu trecerea timpului, dar şi cu numeroasele atacuri irosite de cele două echipe, a devenit însă tot mai clar un alt lucru, anume acela că Oltchim se putea califica în finală chiar şi cu un scor egal, fiind greu de crezut că ambele combatante vor ajunge la cota 25 sau 26 goluri marcate în acest meci, ceea ce până la urmă s-a şi întâmplat. Trupa lui Radu Voina avea să egaleze din nou conturile (7-7), iar din acel moment s-a mers cap la cap o perioadă, cu goluri de ambele părţi, AUDI ETO Gyor fiind însă mereu în avantaj (8-7, 9-8, 10-9). Finalul reprizei a aparţinut totuşi Oltchim-ului, care a înscris de două ori prin Ada Nechita şi a intrat astfel la pauză cu un gol în plus (11-10), la fel ca şi în partida de la Gyor.

Unguroaicele n-au marcat timp de 12 minute

Dacă primele 30 de minute au fost cu adevărat de infarct pentru suporteri, de la vestiare a apărut parcă o altă echipă a Oltchim-ului, metamorfozată mult în bine, care a dorit să-şi confirme statutul de favorită. Vâlcencele au avut un start de repriză secundă debordant, s-au desprins la 13-10 (minutul 32), spre deliciul spectatorilor din tribunele Sălii Traian, care simţeau tot mai mult că visul de a accede în finala Ligii Campionilor este pe cale să se împlinească. AUDI ETO Gyor a avut o scurtă răbufnire de orgoliu, a egalat (13-13 în minutul 35), dar acesta avea să fie ultimul zvâcnet al unguroaicelor. Din acel moment, Oltchim a pus stăpânire pe joc şi nu le-a mai lăsat nicio şansă adversarelor, care nu au mai marcat vreun gol până prin minutul 48. Deşi între timp Cristina Neagu şi-a „permis luxul” de a rata inclusiv o aruncare de la 7 metri, iar Ionela Stanca un contraatac, cum rar se întâmplă, tabela de marcaj indica scorul de 18-13 în favoarea campioanei României, iar finala era tot mai aproape. Atunci când au fost neinspirate în atac, vâlcencele au fost salvate de îngerul păzitor dintre buturi, Paula Ungureanu, care şi-a intrat la rândul ei în mână şi a început să „ghicească” tot mai des şuturile unguroaicelor. Echipa tânărului şi ambiţiosului tehnician Csaba Konkoly s-a apropiat la 18-15 în minutul 49, însă era clar că Oltchim dispunea de maturitatea necesară pentru a nu scăpa din mână frâiele acestui meci. La rampă a apărut şi Ada Nechita, care a făcut minuni pe extrema dreaptă, dovedind că a scăpat în sfârşit de „complexul Palinger”, căpătat cu prilejul Jocurilor Olimpice din China din 2008, iubita fotbalistului Florin Costea înscriind gol după gol, din poziţii aproape imposibile. Oltchim s-a desprins astfel la 22-16, diferenţa maximă de goluri consemnată în acest meci, iar apoi la 24-18 în minutul 56, moment în care devenise clar că în Sala Traian putea începe sărbătoarea. AUDI ETO Gyor a mai înscris de două ori până la final, însă doar atât, meciul s-a terminat aşa cum şi-au dorit vâlcenii, cu victoria Oltchim-ului (24-20), care s-a calificat astfel în premieră în finala Ligii Campionilor.
Au marcat pentru Oltchim: Ada Nechita (7 goluri), Cristina Neagu (5), Oana Manea (4), Ionela Stanca (2), Patricia Vizitiu (2), Regina Shymkute (2), Iulia Puşcaşu (1) şi Adina Fiera (1). Pentru Gyor, cele mai prolifice au fost Anita Gorbicz (6 goluri), niko Kovacsics şi brazilianca Eduarda Amorim înscriind de câte 4 ori.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button