Oltchim a câştigat „Szabella-Kupa”
* campioana României a obţinut trei victorii la turneul amical care a avut la Gyor, în Ungaria, în zilele de vineri şi sâmbătă, 13 şi 14 august
După ce s-au „încălzit” cu handbalistele de la SCM „U” Craiova, de care au dispus fără probleme într-o „dublă” amicală care a avut loc în Sala Traian, „galacticele” de la Oltchim Rm. Vâlcea s-au deplasat în Ungaria. Timp de două zile, mai precis vineri şi sâmbătă, 13 şi 14 august, jucătoarele pregătite de Peter Kovacs şi Aurelian Roşca au participat la „Szabella-Kupa”, o tradiţională competiţie amicală găzduită de Audi ETO Gyor. În afara Oltchim-ului şi a echipei din Gyor, la ediţia din acest an a turneului organizat de multipla campioană din ţara vecină au mai fost prezente alte două formaţii: Hypo Viena (Austria) şi Vaci NKSE (vicecampioana Ungariei).
Vâlcencele au izbutit să-şi îmbunătăţească performanţa din 2009, atunci când au terminat doar pe locul secund (după Hypo Viena), iar de această dată au şi câştigat competiţia amicală de la Gyor. Oltchim şi-a confirmat valoarea şi a învins în toate cele trei meciuri pe care le-a disputat în Ungaria, pe rând „galacticele” fiind superioare echipelor Vaci NKSE (27-23), Hypo Viena (29-22) şi Audi ETO Gyor (29-28), astfel că au intrat şi în posesia trofeului pus în joc de organizatori.
„Galacticele” s-au încălzit cu Vaci NKSE
Campioana României a început turneul de la Gyor cu o victorie lejeră în faţa formaţiei Vaci NKSE (antrenată de Andras Nemeth, fost selecţioner al naţionalei Ungariei). La capătul unei partide pe care au controlat-o de la un capăt la celălalt, vâlcencele s-au impus cu 27-23 (14-12). Mai mult decât atât, la adăpostul rezultatului favorabil de pe tabela de marcaj, tehnicienii Peter Kovacs şi Aurelian Roşca şi-au permis să ruleze toate cele 14 jucătoare trecute pe foaia de joc. În acest meci, golurile echipei vâlcene au fost înscrise de Valentina Ardean (5), Ramona Maier (4), Steluţa Luca (4), Yeliz Ozel (3), Adriana Nechita (3), Gabriella Szucs (2), Oana Manea (2), Cristina Neagu (2), Iulia Curea (1) şi Roxana Han (1).
Surprinzător, în celălalt meci din prima zi, Audi ETO Gyor avea să fie înfrântă de Hypo Viena cu scorul de 22-24!
Hypo Viena n-a rezistat decât o repriză
„Galacticele” au avut o misiune şi mai uşoară în faţa echipei Hypo Viena, în cea de-a doua partidă pe care au jucat-o în Ungaria. Oltchim Rm. Vâlcea a câştigat duelul cu formaţia care şi-a adjudecat Liga Campionilor de opt ori în istorie cu scorul de 29-22 (14-13), diferenţa fiind făcută în special în repriza secundă. Vienezele le-au pus probleme „chimistelor” doar în primele 20 de minute de joc, cînd au şi condus cu 10-9. Cele mai multe goluri pentru echipa antrenată de ungurul Peter Kovacs au fost marcate de extrema Ramona Maier (6). Pentru Oltchim, şi-au mai trecut numele pe lista marcatoarelor jucătoarele Ionela Stanca (5 goluri), Steluţa Luca (4), Cristina Neagu (3), Roxana Han (3), Patricia Vizitiu (2), Anastasiya Pidpalova (1), Adriana Ţăcălie (1), Valentina Ardean (1), Valeria Beşe (1), Oana Manea (1) şi Valentina Ardean (1). Pentru echipa din Viena, cele mai multe goluri le-a înscris Alexandra Do Nascimento (9). Patru din golurile handbalistei de origine braziliană, care a fost curtată în această vară şi de Oltchim, au picat în urma unor aruncări de la 7 metri.
Cum Audi ETO Gyor a trecut fără probleme de Vaci NKSE, cu scorul de 28-19, finala turneului „Szabella-Kupa” s-a jucat practic în ultimul meci, în care s-au înfruntat campioanele en-titre ale Ungariei şi României.
Gyor începe să sufere de „complexul Vâlcea”
După semifinala Ligii Campionilor de anul trecut, atunci când româncele au avut câştig de cauză, calificându-se în ultimul act al competiţiei în faţa trupei pregătite de Csaba Konkoly, Oltchim Rm. Vâlcea şi Audi ETO Gyor au oferit un spectacol pe cinste şi la „Szabella-Kupa”.
În faţa unui public care le-a dat aripi unguroaicelor, „galacticele” nu s-au pierdut niciun moment cu firea şi au pus stăpânire pe joc încă din startul partidei. După ce Anita Gorbicz, Katrine Lunde-Haraldsen şi colegele lor au condus cu 6-5 în minutul 12, pe teren nu a mai existat decât o singură echipă: cea vâlceană. Oltchim s-a desprins la 15-10 în minutul 28, dar la pauză Audi ETO Gyor se apropiase la doar trei „lungimi”: 16-13. Jocul româncelor a fost foarte exact şi în repriza secundă, aşa că în minutul 53 elevele lui Peter Kovacs avea deja şase goluri în plus peste unguroaice: 29-23. Sigure de victorie, vâlcencele au „lăsat-o mai moale” în ultimele minute de joc, iar unguroaicele s-au apropiat până la 29-28, însă nu au reuşit să răstoarne şi soarta partidei.
Au marcat pentru Oltchim: Cristina Neagu (6 goluri), Ionela Stanca (5), Adriana Nechita (4), Yeliz Ozel (3), Oana Manea (3), Ramona Maier (2), Valenatina Ardean (2), Steluţa Luca (1), Iulia Curea (1), Gabriella Szucs (1) şi Patricia Vizitiu (1). De la Gyor s-a evidenţiat în mod special Abita Gorbicz (6 goluri înscrise).
În celălalt meci din ultima rundă a turneului de la Gyor, Hypo Viena a învins pe Vaci NKSE cu scorul de 27-24 şi a ocupat astfel locul secund în clasamentul final.
Primul trofeu pentru Peter Kovacs
Cele trei victorii obţinute la turneul de la Gyor au adus Oltchim-ului primul trofeu din acest an. Chiar dacă survine la finele unei competiţii cu caracter amical, izbânda de la „Szabella-Kupa” are rolul de a spori încrederea handbalistelor în forţele proprii, fiind de bun augur şi pentru noul tehnician al echipei vâlcene, ungurul Peter Kovacs, care a câştigat astfel prima întrecere pe banca Oltchim-ului.
De altfel, la finele turneului din Ungaria, vicepreşedintele clubului vâlcean, Petre Berbecaru, a şi lăudat forţa de joc a echipei pregătite de Peter Kovacs. „Echipa joacă din ce în ce mai bine, de la meci la meci. Gyor nu a avut nici o şansă în faţa noastră, chiar dacă pe final arbitrii le-au ajutat cât au putut de mult pe unguroaice. Gazdele au încercat să ne egaleze, dar nu au putut!”, a spus Berbecaru.
Popas la Arad în drumul spre Ungaria
Oltchim Rm. Vâlcea a plecat spre Ungaria încă din dimineaţa zilei de miercuri, 11 august. Deplasarea s-a făcut cu autocarul, campioanele României poposind mai întâi la Petreşti (judeţul Alba). După câteva ore de repaus, „galacticele” şi-au continuat drumul spre ţara vecină. Miercuri după-amiaza au ajuns la Arad, unde au înnoptat, nu înainte însă de a efectua şi un antrenament fizic. Joi, 12 august, după ce au servit micul dejun, jucătoarele de la Oltchim s-au îmbarcat din nou în autocar, cu destinaţia Gyor.
SZABELLA-KUPA 2010
GYOR, 13-14 AUGUST
Rezultate
• Vineri, 13 august
Vaci NKSE – Oltchim Rm. Vâlcea 23-27 (12-14)
Audi ETO Gyor – Hypo Viena 22-24 ( 9-12)
• Sâmbătă, 14 august
Hypo Viena – Oltchim Rm. Vâlcea 22-29 (13-14)
Vaci NKSE – Audi ETO Gyor 19-28 ( 9-13)
Vaci NKSE – Hypo Viena 24-27 (15-15)
Audi ETO Gyor – Oltchim Rm. Vâlcea 28-29 (13-16)
Clasament
1. Oltchim Rm. Vâlcea 6p. (85-73)
2. Hypo Viena 4p. (73-75)
3. Audi ETO Gyor 2p. (78-72)
4. Vaci NKSE 0p. (66-82)
Ncolae CIUCESCU