A învins experienţa
BC Rm. Vâlcea – Atlassib Sibiu 77-99
Disputat în devans din cauza montării suprafeţei de joc pentru partida de handbal feminin dintre Oltchim şi Nurnberg, din cadrul Ligii Campionilor, meciul dintre BC Rm. Vâlcea şi Atlassib Sibiu i-a încântat pe deplin pe toţi cei prezenţi miercuri, 5 martie, în tribunele Sălii Traian. Deşi au pierdut iarăşi, baschetbaliştii vâlceni au arătat că se află pe o pantă ascendentă şi că pot bate pe oricine în play-out.
Mobilizare, determinare şi nu în ultimul valoare! Acestea ar fi cuvintele de ordine ale echipei pregătite de Cristian Achim. Gruparea care nu demult a făcut instrucţie cu Asesoft Ploieşti a fost serios pusă în dificultate la Vâlcea, de o trupă care, de la meci la meci, evoluează din ce în ce mai bine. Antrenorul Peter Schimmer, obişnuit cu succese la pas în dauna echipelor din zona inferioară a clasamentului, chiar n-a înţeles ce se întâmplă în unele momente când elevii săi erau făcuţi şah-mat de ambiţioşii jucători vâlceni.
Totuşi, cu cei cinci americani în lot (Clavon, Hatchett, Triplett, Barbary şi Smith), care au câteva clase peste restul componenţilor, Atlassib Sibiu avea să se impună cu scorul de 99-77. Replica vâlcenilor a fost însă una cât se poate de dârză, după primele cinci minute de joc BC Rm. Vâlcea reuşind să şi conducă pe tabela de marcaj (14-13). Ardelenii şi-au revenit însă rapid şi s-au detaşat apoi treptat. Deşi au câştigat fiecare dintre cele patru sferturi (30-25, 22-18, 21-17, 26-17), de fiecare dată au făcut-o la o diferenţă minimă, cu excepţia poate a ultimelor 10 minute de joc.
Au marcat pentru BC Rm. Vâlcea: Dejan Mladenovic – 14 puncte (3×3, 3/4), Alexander Belanovic – 11 (1×3, 2/4), Rareş Paşca – 11 (1×3), Silviu Lupusavei – 10 (1/2), Işleam Şenai – 9, Dragoş Andrei – 8 (1×3, 3/4), Eugeniu Melnic – 6, Voljslav Ilic – 4 şi Gabriel Hallai – 4 (2/4).
Ardelenii, purtaţi spre victorie de galerie
La meci a fost prezent şi un grup de aproximativ 50 de elevi de la Grupul Şcolar Economic, chemaţi special pentru a-i încuraja pe elevii lui Achim de profesorul Gogu Manolescu, directorul tehnic al echipei vâlcene. Încurajările acestora au fost însă acoperite de cele ale galeriei sibiene, destul de zgomotoasă, care-a venit la Vâlcea cu întregul arsenal din dotare şi cu un repertoriu de cântece pe măsura pretenţiilor.
Unii cu victoriile, alţii cu înfrângerile
Succesul din Sala Traian a fost cel de-al 18-lea consecutiv din Divizia A pentru echipa ardeleană. Atlassib Sibiu nu a mai pierdut în campionat din 3 noiembrie 2007, atunci când a fost înfrântă pe teren propriu de campioana Asesoft (70-74). Elevii lui Peter Schimmer par a fi singurii capabili să întrerupă dominaţia grupării prahovene, care durează de patru ani, dovadă şi succesul pe care l-au obţinut în meciul retur de la Ploieşti (90-89). La polul opus, echipa vâlceană a contabilizat cea de-a 12-a înfrângere consecutivă. Ultima victorie în campionat a băieţilor lui Cristi Achim a fost obţinută pe 24 noiembrie 2007, în dauna echipei CSM Oradea (72-60), cu care vâlcenii se vor înfrunta chiar în runda următoare a Diviziei A.
Nicolae CIUCESCU