Volei

Junioarele II pregătite de Manuela Cornea au ratat calificarea la turneul final

Echipa de baschet feminin, junioare II, a Clubului Sportiv Şcolar Rm. Vâlcea, pregătită de profesoara Manuela Cornea, a participat în perioada 30 martie – 1 aprilie, la turneul semifinal din cadrul Campionatului Naţional rezervat acestei categorii de vârstă. Competiţia a avut loc la Timişoara, acolo unde tinerele jucătoare vâlcence au fost prezente alte şapte echipe destul de puternice. Grupările participante au fost împărţite în două grupe de câte patru, primele două echipe din fiecare serie obţinând dreptul de a merge la turneul final. Echipa noastră a avut de jucat cu LPS Oradea, PH Cluj-Napoca şi CSŞ Sibiu.

Din păcate, vâlcencele au pierdut în faţa grupărilor din Oradea şi Cluj-Napoca, singura victorie fiind obţinută în faţa celei din Sibiu, insuficientă însă pentru a se califica mai departe.
„Am pierdut meciul decisiv pentru calificare cu echipa din Oradea, dar nu facem o tragedie din asta. Oricum, chiar şi dacă ne calificam pe teren, am fi fost eliminaţi din cursă pentru că nu îndeplineam condiţiile de talie. Speranţele noastre cele mai mari se leagă de Campionatul Naţional de junioare III. Tocmai de aceea, am şi jucat la turneul de la Timişoara cu echipa de junioare III, pentru a le roda pe fete şi a le da mai multă încredere în forţele proprii”, ne-a spus profesoara Manuela Cornea după turneul de pe Bega. (Nicolae CIUCESCU)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button