Volei

Concentrare maxima pentru fetele lui Toma

CSU Oradea – CET Govora

 

Concentrare maximă pentru fetele lui Toma

 

Devenită cea mai surprinzătoare echipă din Divizia A de baschet feminin, după ce a alternat înfrângerile nescontate cu victorii aproape imposibile, CET Govora are de susţinut la finele acestei săptămâni un adevărat examen de maturitate. Trupa pregătită de Mihai Toma se deplasează vineri,17 noiembrie, la Oradea, pentru meciul cu echipa locală CSU, o grupare care-n urmă cu două runde a spulberat fără drept de apel pe teren propriu chiar pe „U” Cluj-Napoca. Aşadar, vâlcencele au parte şi de această dată de un meci deosebit de dificil, unde, pentru a fi evitat un rezultat negativ, concentrarea trebuie să fie maximă, aşa cum a recunoscut şi tehnicianul Mihai Toma: „Le-am spus fetelor că nu mai avem voie să facem nici un pas greşit, dacă vrem să ne îndeplinim obiectivul de a ne clasa pe locurile 4-5 în Divizia A la finele sezonului regulat. Am văzut această echipă din Oradea, este destul de bătăioasă, cu o talie net superioară nouă, dar într-adevăr nu au o tehnică individuală şi colectivă care să ne surprindă. E o echipă foarte muncitoare şi mult mai ambiţioasă decât cea a Rapidului. Sperăm să câştigăm, însă în acest campionat s-a văzut clar că nici un meci nu mai este câştigat dinainte. Trebuie să intrăm pe teren, să ne concentrăm şi să jucăm cât mai bine”.

 

Finalul turului este incendiar

 

O victorie la Oradea ar însemna un plus evident în ceea ce priveşte moralul pentru echipa vâlceană, care va avea de jucat în ultimele patru etape ale turului, pe rând, cu toţi „granzii” Diviziei A. Un program cât se poate de greu, din care fetele de la CET Govora vor să iasă totuşi cu fruntea sus. Primul adversar va fi chiar BC ICIM Arad, nimeni alta decât campioana en-titre a ţării, pe care Laura Bocoş şi compania o vor întâlni în deplasare imediat după meciul cu CSU Oradea, „La Arad mergem să jucăm şi să nu ne facem de râs, acesta mi se pare lucrul cel mai important. Ne vom agăţa de orice minge”, se gândeşte acum Mihai Toma. Până la finalul turului, CET Govora va mai avea de jucat acasă cu Olimpia Bucureşti şi Municipal Târgovişte, meciuri în care şansele de a triumfa sunt extrem de reduse, însă vâlcencele au parte între cele două confruntări şi de o deplasare mai uşoară, la Someşul Dej.

Chiar şi fără „straniere”, suntem în top

Deşi Mihai Toma nu a reuşit să-şi îndeplinească obiectivul personal pe care şi l-a propus pentru primele şapte etape din tur, în care să obţină tot atâtea victorii, preşedintele clubului CET Govora, Dorin Vlad, este pe deplin încrezător în forţa acestei echipe. „Ocupăm în prezent locul 4, dar ceea ce este cu adevărat de remarcat rămâne faptul că între primele şase echipe clasate în Divizia A, CET Govora este singura grupare care nu are jucătoare străine în lot”, afirmă Vlad.

 

Începe Campionatul Naţional de junioare-republicane

* CET Govora se deplasează pentru primul turneu de sală la Târgovişte

 

Echipa de junioare-republicane a CS CET Govora va debuta la sfârşitul acestei săptămâni în Campionatul Naţional. Gruparea pregătită de soţii Mihai şi Antoaneta Toma a fost repartizată în Seria A, unde va întâlni adversari foarte puternici. Vâlcencele vor evolua alături de două echipe bucureştene, Rapid-Progresul şi Olimpia, din aceeaşi grupă făcând parte şi MCM Târgovişte. Conform regulamentului de desfăşurare a competiţiei, aşa cum a fost stabilit de FRBaschet, în întrecerea junioarelor-republicane vor avea loc turnee de sală, fiecare echipă având dreptul de a fi o dată gazdă. Prima ciocnire a celor patru grupări care compun Seria A se va petrece la Târgovişte, în organizarea clubului MCM din localitate, în perioada 18-20 noiembrie. În cetatea Chindiei, CET Govora va juca pe rând cu Rapid-Progresul, Olimpia şi MCM Târgovişte. Următoarele două turnee de sală sunt programate în Capitală, între 21-23 decembrie (va fi organizat de clubul mixt Rapid-Progresul) şi 9-11 februarie 2007 (gazdă fiind echipa Olimpia). În fine, CET Govora are şansa de a se afla la rândul său în postura de formaţie organizatoare, în perioada 23-25 martie 2007.

După disputarea celor patru turnee de sală, primele două clasate vor obţine calificarea la turneul final, care se va desfăşura în zilele de 14-15 aprilie, într-o localitate care va fi stabilită ulterior. Altfel, mai trebuie spus că Seria B are în componenţă echipele Liceul „Miklos Kelemen” Sf. Gheorghe, LPS Arad, CSM „U” Oradea şi CSŞ Sibiu.

Înaintea debutului în această competiţie, deşi lotul este destul de redus din punct de vedere numeric, antrenorul Mihai Toma are gânduri îndrăzneţe şi visează chiar la calificarea la turneul final. „Obiectivul nostru la junioare-republicane este calificarea la turneul final, deşi prin accidentarea nedorită a Adinei Pop ne va fi mult mai greu. Aveam doar şase jucătoare în total, însă acum au mai rămas numai cinci, deci nu ştiu practic cum ne vom descurca. O să fie destul de greu pentru fete să joace bine şi constant, atâta timp cât vor fi mereu utilizate la maxim”, apreciază tehnicianul vâlcean.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button