Vâlcencele, mereu imprevizibile
CET Govora – Rapid Bucureşti 62-50
Vâlcencele, mereu imprevizibile
CET Govora rămâne echipa cea mai surprinzătoare a acestui debut de sezon în Divizia A de baschet feminin. Contrar tuturor aşteptărilor, după eşecul dureros de la Cluj-Napoca, din runda precedentă, fetele pregătite de Mihai Toma au reuşit la finele săptămânii trecute o evoluţie de excepţie în faţa grupării Rapid Bucureşti, încununată cu un succes imprevibil. Baschetbalistele vâlcene au dominat meciul de la un capăt la celălalt, s-au desprins la un moment dat categoric pe tabela de marcaj şi la sfârşit s-au bucurat pentru o victorie mai mult decât meritată.
Rapid, precum marfarul
Giuleştencele au reuşit să păstreze echilibrul meciului doar până în minutul 3, atunci când scorul era egal, 4-4. Imediat, CET Govora a apăsat pe acceleraţie, s-a detaşat la 11-4 şi a încheiat primul sfert cu un avantaj mic, dar important: 12-8. După ce s-a făcut 16-8 în al doilea sfert, Rapidul a avut o tresărire de orgoliu, s-a apropiat până la 20-15 însă doar atât. Înainte de pauză, vâlcencele, cu Simionca, Chirilă, Ştefan şi Bocoş în zi de graţie, au fost iarăşi superioare şi înscris coş după coş, iar diferenţa s-a mărit (29-19), scor cu care s-aşi intrat la vestiare. Spre bucuria spectatorilor prezenţi în Sala „Traian”, bucureştencele au fost incapabile să revină în joc. CET Govora a fost echipa care-a făcut legea pe teren, iar după trei sferturi de joc, avantajul elevelor pregătite de Mihai Toma se mărise la 44-30. Deşi a avut în teren câteva jucătoare extrem de experimentate, precum Laura Nacu, Lidia Panasiuc, Viorela Rus, echipa oaspete a reuşit în puţine momente să se ridice la nivelul jocului prestat de vâlcence. Ba mai mult decât atât, la un moment dat, în ultimul sfert, rapidistele au fost de-a dreptul umilite, tabela de marcaj indicând un scor categoric în favoarea fetelor noastre (58-33). Totuşi, după 60-37 în minutul 37, pe fondul oboselii acumulate de cvartetul Simionca, Chirilă, Ştefan şi Bocoş, care-au evoluat fără întrerupere pe toată durata partidei, gruparea din Capitală a reuşită să-şi mai spele oarecum din păcate şi să reducă din handicap până la 62-50. Au marcat pentru CET Govora: Janina Simionca (19 puncte), Georgeta Ştefan (15), Laura Bocoş (14), Ana Maria Chirilă (10), Bianca Barbu (3) şi Cristina Duma (1). A mai jucat Irina Borş.
A lipsit Ana Maria Mezaroş
Accidentarea jucătoarei Ana Maria Mezaroş în săptămâna care-a precedat meciul cu Rapid i-a dat mari dureri de cap antrenorului Mihai Toma: „Mezaroş a suferit o accidentare stupidă. S-a împiedicat de Marchiş şi a căzut cu capul de podea la un antrenament. Îi e rău, am internat-o în spital, s-a întors acasă pentru că nu erau locuri suficiente, însă, pentru că starea ei de sănătate era la fel de rea, a revenit în spital. Trebuie să rămână acolo pentru a se reface mai repede. Nu ştim exact cât ne va lipsi, probabil că-n 2-3 săptămâni îşi va putea relua locul în echipă. Această accidentări le-a cam bulversat pe fete. S-au speriat şi au zis probabil: „Doamne, ce-o să ne facem noi fără Mezaroş?” Ce să ne facem? Mergem mai departe, viaţa merge înainte, vrem nu vrem trebuie să jucăm cu ce avem, trebuie să încercăm să câştigăm şi-n continuare”.
Soluţia de avarie: Georgeta Ştefan
Varianta pe care-a ales tehnicianul pentru înlocuirea experimentatului pivot de la CET Govora i-a lăsat mască pe suporterii echipei. Toma a titularizat-o pe Georgeta Ştefan căreia i-a insuflat înainte de toate şi o încredere teribilă în forţele proprii. „Toată săptămâna, la antrenamente, am stat şi m-am gândit cine va intra în locul lui Mezaroş. Nu ştiam care va fi formula de bază. Am ales-o pe Georgeta Ştefan deoarece am văzut că recuperează mingi destul de bine în atac, chiar şi-n apărare, are şi o mână destul de bună. Chiar dacă nu a prea jucat, nici în anii trecuţi, nici anul acesta, decât în primul meci de la Iaşi, am decis s-o folosesc. Am vorbit cu ea înainte de meci, i-am dat încrederea necesară şi văd că eforturile mi-au fost răsplătite. Chiar ţin să-i mulţumesc pentru asta, una peste alta, a jucat, nu bine, chiar foarte bine”, ne-a declarat Mihai Toma, care-a mai afirmat ca în cazul în care ar fi simţit că Georgeta Ştefan nu e în stare să-şi ducă misiunea la bun sfârşit ar fi trebuit s-o arunce în luptă pe Irina Borş.
Cristina Duma, pe o pantă descendentă
Dacă Georgeta Ştefan a fost surpriza meciului cu Rapid, Cristina Duma s-a dovedit a fi marea dezamăgire a grupării vâlcene. „Sper să nu se repete istoria de anul trecut, când la fel, a jucat foarte bine câteva etape, iar apoi inexplicabil a slăbit ritmul. N-am putut să înţeleg ce s-a întâmplat în acest meci cu ea. Poate e obosită, pentru că, e adevărat, a cam fost folosită meci de meci câte 40 de minute, aşa că probabil şi vârsta poate şi-a spus cuvântul şi nu a putut mai mult”, a remarcat Toma.
Mihai Toma: „Teama le-a mobilizat pe fete”
Bucuros că echipa pe care-o pregăteşte a revenit pe linia de plutire după eşecul nemeritat de al Cluj-Napoca, antrenorul Mihai Toma ne-a dezvăluit la finalul secretele victoriei repurtate în faţa Rapidului. „Ne-am temut de Rapid. Aveam două jucătoare de bază absente, aşa că e normal ca teama noastră să fi fost mare. Am pus o mare presiune pe echipă după acea înfrângere de la Cluj-Napoca, pentru că fetele trebuiau trezite într-un fel. A existat în plus şi presiunea presei, care-a scris că e un meci destul de greu, iar fetele s-au mobilizat, spre deosebire de jocul precedent, când s-au relaxat şi au pierdut. La Cluj-Napoca, nici când s-a terminat meciul, nu am putut să realizez ce s-a întâmplat, cum am putut să pierdem după ce am condus pe toată durata partidei, chiar şi la 15-16 puncte diferenţă. Echipa a avut o cădere inexplicabilă, fapt care într-un fel s-a văzut şi-n meciul cu Rapid, în ultimele 3 minute primind 13 puncte fără să mai marcăm”, a spus Toma. Ca şi-n meciul cu Sportul Studenţesc, când s-au întrecut pe sine, obţinând de asemenea o victorie uluitoare, toate jucătoarele de la CET Govora merită felicitate, iar cu acest lucru a fost de acord şi Mihai Toma: „Fără nici un dubiu, toate jucătoarele folosite s-au dăruit exemplar, faţă de meciul de la Cluj, unde parcă nu le-am recunoscut. Cu Rapid au avut o ambiţie şi-o dăruire exemplară. S-a şi văzut, s-au luptat pe teren pentru fiecare minge, apărarea a mers mult mai bine decât în meciul cu Sibiu, am primit foarte puţine puncte în primele două sferturi. Acesta a fost şi obiectivul pe care mi l-am propus. Cu o apărare bine pusă la punct poţi să faci ceva bun şi-n atac. Pe apărare se câştigă foarte multe meciuri, chiar dacă nu este ca la fotbal, unde se spune că cea mai bună apărare este atacul. La noi cea mai bună apărare este într-adevăr… doar apărarea. Este bine că reuşim să ne menţinem acolo în primele 4-5 echipe ale clasamentului, că ne putem îndeplini obiectivul pe care ni l-am propus. Am pierdut însă două meciuri pe care ar fi trebuit să le câştigăm, iar misiunea noastră va fi din ce în ce mai grea”.