Volei

Nume nou pentru proaspata promovata în Divizia A

Nume nou pentru proaspăta promovată în Divizia A

* gruparea pregătită de Cristi Achim va activa în prima ligă sub denumirea BC Rm. Vâlcea

După ce a acces în Divizia A în urma unei decizii a federaţiei de specialitate, echipa de baschet masculin SCB CSŞ Rm. Vâlcea, pregătită de profesorul Cristian Achim, are de-acum o altă faţă. Atât în ceea ce priveşte lotul de jucători, cât şi-n privinţa denumirii. Astfel, gruparea prezidată de Marius Iancu va activa în prima ligă a ţării cu denumirea BC Rm. Vâlcea.

A şasea achiziţie

Echipa vâlceană i-a adus în prima fază pe cei trei jucători sârbi, iar acum a realizat un nou transfer al unui baschetbalist de peste hotare. Este vorba de croatul Igor Ratkovic, caracterizat pozitiv de antrenorul Cristian Achim. În afara ex-iugoslavilor, la gruparea vâlceană au mai sosit în această vară şi doi jucători de la CSM Iaşi.

 

Un antrenor neobosit

 

Antrenorul Cristian Achim a trăit în acest an o vară absolut nebună. Mai întâi a pregătit ca secund echipa naţională de tineret a României şi a promovat în elita baschetului european, după un fantastic turneu desfăşurat la Sibiu. Scăpat de grijile lotului reprezentativ şi-a reluat munca la echipa de baschet masculin pe care-a dus-o în Divizia A. „Nici nu mai ştiu de când nu am mai avut o zi liberă”, spune Achim, care recunoaşte că a început deja să resimtă o uşoară oboseală. Totuşi, merge mai departe. Dorinţa tânărului tehnician vâlcean de a constitui o echipă competitivă, în stare să reziste pe prima scenă a ţării, este acum aproape de a se îndeplini.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button