Volei

Divizia A de baschet feminin va porni la drum cu 12 echipe

Divizia A de baschet feminin va porni la drum cu 12 echipe

 

Marţi, 29 august, FR Baschet a pus la punct programul turului Diviziei A feminine, o întrecere care va aduna la start, în sezonul 2006-2007, un număr de 12 formaţii. Faţă de anul trecut, când au fost doar 11 trupe, s-a înscris aşadar în competiţie o echipă nouă: CS Teleormanul Alexandria. Printre grupările care vor participa în această competiţie se va afla bineînţeles şi CET Govora. Echipa vâlceană vrea să şteargă impresia negativă făcută în precedenta ediţie de campionat, când s-a clasat abia pe locul 8 în sezonul regulat şi a fost nevoită să înfrunte în primul tur al play-off-ului campioana Biandra Târgovişte, în faţa căreia s-a înclinat fără drept de apel.

 

Biandra şi Livas au sucombat

 

A apărut Municipal Târgovişte

Printre formaţiile acceptate în prima divizie a ţării se numără şi Municipal Târgovişte, un nou hibrid gen „Biandra”, menit „să ia faţa” federaţiei europene de specialitate, care avea de încasat vreo câteva zeci de mii de euro de la echipa românească, pentru o amendă acordată prin 2004. Motiv pentru care în această vară s-a şi produs la Târgovişte o mutare în masă a jucătoarelor de la Biandra Livas la Municipal. Rămâne însă de văzut dacă europenii sunt atât de proşti încât să fie induşi în eroare de această stratagemă sau scandalul va lua o amploare şi mai mare.

Meciuri uşoare în deplasare

Ca şi anul trecut, CET Govora va avea parte de meciuri uşoare în deplasare în primele trei etape. Baschetbalistele noastre vor juca la Naţional Iaşi şi respectiv CST Alexandria, dar între cele două partide vor trebui să dea piept cu Sportul Studenţesc, pe teren propriu. „De meciul cu Sportul depinde totul pentru noi. Dacă vom scăpa cu bine din acea confruntare şi vom învinge în cele două confruntări pe care le avem, la Iaşi şi Alexandria, atunci ne putem gândi la un parcurs frumos în viitorul campionat”, ne-a declarat preşedintele grupării vâlcene, Dorin Vlad.

 

Moise rămâne alături de CET

 

Posibila renunţare la funcţia de antrenor principal a reputatului Doru Moise i-a luat prin surprindere pe iubitorii baschetului vâlcean. Conducătorii echipei CET Govora speră însă să-l convingă pe tehnicianul cel mai galonat din România să rămână alături de gruparea vâlceană. „În zilele următoare ne vom întâlni cu Doru Moise, pentru a discuta în ce fel va continua colaborarea cu CET Govora. Oricum, noi credem că de părăsit nu ne părăseşte. Probabil că nu va mai veni la antrenamente, dar sperăm să-l avem alături de echipă la meciuri”, afirmă Dorin Vlad.

 

Programul echipei CET Govora:

 

Etapa I-a, sâmbătă, 7 octombrie: Naţional Iaşi – CET Govora
Etapa a II-a, sâmbătă, 14 octombrie: CET Govora – Sportul Studenţesc
Etapa a III-a, sâmbătă, 21 octombrie: CST Alexandria – CET Govora
Etapa a IV-a, sâmbătă, 28 octombrie: CET Govora – Magic Sibiu
Etapa a V-a, sâmbătă, 4 noiembrie: „U” Cluj-Napoca – CET Govora
Etapa a VI-a, sâmbătă, 11 noiembrie: CET Govora – Rapid Bucureşti
Etapa a VII-a, sâmbătă, 18 noiembrie: CSM Oradea – CET Govora
Etapa a VIII-a, sâmbătă, 25 noiembrie: ICIM Arad – CET Govora
Etapa a IX-a, sâmbătă, 2 decembrie: CET Govora – Olimpia Bucureşti
Etapa a X-a, sâmbătă, 9 decembrie: Someşul Dej – CET Govora
Etapa a XI-a, sâmbătă, 16 decembrie: CET Govora – Municipal Târgovişte

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button