Volei

Două antrenamente pe zi pentru CET Govora – CNMB

Chiar dacă mai sunt trei luni până la startul campionatului în Divizia A2 de volei, antrenorii Marius şi Nicoleta Mărgărit se pregătesc din timp pentru contactul cu un nivel valoric mult mai ridicat. În acest sens, echipa de volei feminin CET Govora – CNMB a reintrat săptămâna trecută în Sala „Capela”, după o pauză destul de scurtă. Angrenarea în sportul de performanţă implică în mod automat un efort mult mai intens, astfel că soţii Mărgărit şi-au propus ca elevele lor să fie în formă maximă când va începe  campionatul. „Vrem să debutăm cu dreptul în Divizia A2, iar antrenamentele riguroase au ca scop îndeplinirea acestui obiectiv. De aceea, chiar dacă pare mult, ne vom antrena de două ori pe zi. Pregătirea va fi de două feluri: tehnică şi fizică, pe care o vom efectua în sală şi pe dealul Capela.

Vom face chiar şi un tip de pregătire semi-centralizată, prin care jucătoarele să stea cât mai mult posibil aproape de sport. Nu vom juca în campionat doar de dragul de a o face. Trebuie să dovedim că suntem buni şi merităm să jucăm la acest nivel”, ne-a spus antrenorul Marius Mărgărit. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button