Meci decisiv câştigat de baschetbaliştii lui Cristi Achim
Vineri, 28 noiembrie, la Tg. Jiu, a avut loc ultima etapă din cadrul Campionatului Naţional de baschet rezervat sportivilor sub 16 ani. Echipa de juniori II a Clubului Sportiv Şcolar din Rm. Vâlcea, pregătită de antrenorul Cristi Achim, s-a confruntat în această competiţie cu gruparea celor de la CSŞ Tg. Jiu, pe care de altfel au şi învins-o la o diferenţă de scor care ne scuteşte de alte comentarii: peste 20 de puncte. „Meciul era foarte important pentru că doream să ne păstrăm şansele de a lupta pentru o poziţie care să ne califice în faza a doua, după care va urma turneul de serie, în care ne vom întâlni cu cei de la CSŞ Craiova într-un meci decisiv pentru calificare. Partida va avea loc pe data de 12 decembrie, la Piteşti. Noi şi CSŞ Craiova ne aflăm în momentul de faţă pe locul 2 în clasamentul general, cu trei victorii şi tot atâtea înfrângeri, iar echipa celor din Piteşti este clasată pe primul loc, fără nici o înfrângere.
Practic, cine se va impune în meciul dintre noi şi CSŞ Craiova se va califica în faza superioară, în care vor juca cele mai bune 16 echipe din ţară. Vreau să mai menţionez şi faptul că în lotul nostru doar doi sportivi au vârsta de 16 ani, dintre care doar unul joacă în echipa de bază, iar restul au vârste cuprinse între 14 şi 15 ani”, ne-a declarat Cristi Achim. Lotul echipei vâlcene este format din următorii baschetbalişti: Victor Achim, Alexandru Palcue, Alexandru Chirca, Mircea Răducu, Lucian Enescu, Alexandru Frigur, Sergiu Crăcănuşi, Sebastian Ispas, Tiberiu Oprea, Alexandru Anghel, Bogdan Vasilescu, Ştefan Borleanu şi Andrei Protesi. (O.D.)