Liga III

”Olarii” s-au întors învinși de la Valea Ursului

Miercuri, 10 august, Flacăra Horezu a disputat o nouă partidă de verificare. După una caldă, victoria cu Potcoava, a venit alta rece. ”Olarii” au pierdut testul de la Valea Ursului, cu Unirea Bascov. Confruntarea s-a încheiat la scorul de 3-2 pentru argeșeni. Au marcat, pentru gazde: Sebastian Chircioagă, Darius Grigore și Ștefan Tudose, în timp ce pentru trupa din Treapt au punctat Dobrescu și Precup. Adi Popa și Marian Deaconescu nu s-au putut baza pe tot lotul. Nistor, Trașcă, Avram, Sandu, Ruican și Dobre nu au putut fi utilizați. Până la startul campionatului au mai rămas doar două săptămâni, perioadă în care staff-ul tehnic va încerca să pună la punct echipa, astfel încât rezultatele în Liga a III-a să fie mai bune decât în precedentul sezon. Pe 13 august, Flacăra va mai disputa un meci amical cu Câmpulung Muscel, la Curtea de Argeș, iar pe 17 august va juca partida din Cupa României, cu Minerul Costești. Nu se știe încă pe ce teren. Minerul va evolua în Liga a IV-a pe baza Brothers, dar poate opta pentru un alt stadion la confruntarea cu Horezu. ”Olarii” vor mai avea un test-școală pe 20 august, probabil cu o echipă de nivel inferior.

Flacăra Horezu a mizat în meciul cu Bascov pe: Păușescu – Pintilie, Mocioacă, Bărbuți, Ivan, Cioinac, Ov. Popescu, Adi Popa, Precup, Dinu și Dobrescu. Au mai intrat: Sporea, Ștefan Popa, Stanciu, Niculcea, Barbu, Vlad, Dinu.

Articole Similare

Back to top button