”Olarii”, primii care reintră în luptă, la Liga a III-a. Patru jucători, indisponibili
• o echipă de pe loc de play-off, prima adversară pentru Flacăra din acest an
Vineri, 11 martie, în Seria a VI-a a Ligii a III-a este programat un singur meci. Flacăra Horezu va fi prima dintre cele trei echipe vâlcene care va debuta în 2022, în campionat. ”Olarii” întâlnesc o echipă de play-off, pe Vediţa Coloneşti, care nu este încă sigură că va rămâne pe locul 4. Mai sunt puncte în joc, încă trei etape din sezonul regulat, în care se poate întâmpla orice. În timp ce formaţia olteană luptă pentru un loc în primele 4, Flacăra încearcă să strângă puncte care să o ajute cursa pentru rămânerea în cel de-al treilea eşalon. În deplasarea de la Coloneşti, gruparea vâlceană nu se va baza pe 4 jucători. Lipsesc Dobre, Raul Nistor şi Rareş Sporea, care sunt accidentaţi, dar şi Radu Georgescu, aflat încă în stare de suspendare după un cartonaş roşu primit anul trecut.
Narcis Enăchescu a avut programat un ultim test înaintea reluării meciurilor oficiale la Drăgăşani. ”Vremea nefavorabilă ne-a afectat programul de pregătire. Cred că toate echipele au trecut prin acelaşi lucru. Am anulat trei meciuri amicale pe care trebuia să le disputăm pe iarbă, cu Sparta şi Călimăneşti, dar pentru că ele au intrat mai repede în Cupă şi nu au mai putut juca nici sâmbătă, cu Dăeşti. Am avut meciuri mai mult pe sintetic. Din 9-10 pe care le stabilisem, am jucat 6 sau 7, cu Potcoava, juniorii republicani de la SCM, Olympic Rm. Vâlcea, Tg. Cărbuneşti, Turris Turnu Măgurele, iar marţi am fost la Drăgăşani. A fost ca un antrenament. Ne-am dorit să-l avem pe iarbă. Am jucat o repriză cu Atletic Drăgăşani, iar alta cu juniorii republicani pregătiţi de Florin Lupu şi Tavi Mîţoc. Am avut 7-8 săptămâni de pregătire. Noii veniţi au răspuns bine cerinţelor, şi fizic sunt bine. Rămâne să vedem cum o să fie în campionat. Sper ca în play-out să intrăm cu lotul valid, să-i recuperăm şi pe cei care lipsesc acum”, a precizat antrenorul Flacărei.