Liga III

”Olarii” au pierdut amicalul din Bănie

În week-end, Flacăra Horezu a disputat o nouă partidă de verificare tot în compania unei formații de Liga a III-a. ”Olarii” au jucat, în deplasare, cu Universitatea II Craiova, echipă aflată pe locul 8 în Seria a VI-a. Confruntarea s-a încheiat favorabil gazdelor, care s-au impus cu scorul de 2-1. Ambele goluri ale gazdelor au fost marcate în prima repriză. Horezenii au redus din diferență în partea secundă, prin Moldovan, în urma unei faze fixe, un corner executat de Nistor.

”Am întâlnit o echipă foarte bună. Craiova 2 a avut pentru acest amical vreo trei jucători și din lotul primei echipe, care au rămas acasă și nu au făcut deplasarea pentru meciul cu Chindia. Eu personal sunt mulțumit de băieți, chiar dacă am pierdut. În primele 20 de minute i-am dominat pe adversari, i-am ținut în permanență în suprafața lor de joc. Apoi, pe un fond de relaxare și două greșeli personale, una de portar și o nesincronizare a fundașilor central dreapta și lateral dreapta, am primit două goluri. Și așa am intrat la pauză. În partea secundă am controlat jocul. Am și înscris, am mai avut 4-5 situații de a marca, dar nu am reușit să le valorificăm. Se vede, însă, o evoluție a băieților. Plimbă foarte bine mingea, își creează situații de gol. Suferim, în continuare, pentru că nu am găsit, în această pauză de iarnă, un număr 9 autentic”, a declarat președintele Flacărei, Vali Grigorescu, după jocul din Bănie.

În meciul cu Universitatea Craiova 2, Flacăra s-a bazat pe jucătorii: Eftimie – Grosu, Moldovan, Bălan, Ruican, Pencea, Comănescu, Nuță, Simeanu, Vartolomei, I. Marian. Au mai jucat: D. Vlădoi, Trașcă, Dinu, Chelcea, Turcin, Mihalache, Pușcașu, Horumbă. Nu a intrat Mihăescu, care a acuzat o ușoară întindere, iar antrenorul a preferat să nu riște în cazul său.

Articole Similare

Back to top button