Oficialii vâlceni caută o altă extremă dreapta, după ce Ana Maria Simion nu va mai veni la HCM
Săptămâna trecută, extrema dreapta Ana Maria Simion (25 ani, de la CSM Cetate Deva), una dintre jucătoarele de valoare din Liga Naţională pe care oficialii de la HCM vroiau s-o transfere în această vară, a anunţat că nu mai poate veni la Vâlcea. Din câte se pare, ea nu ar fi fost chiar liberă de contract, din cauza faptului că ar fi semnat mai demult un act adiţional de prelungire a înţelegerii, aşa că va evolua şi în viitorul sezon pentru formaţia hunedoreană. În aceste condiţii, preşedintele Toma Pleşa şi antrenoarea Simona Gogîrlă vor fi nevoiţi să caute o altă extremă dreapta pentru a acoperi şi postul deficitar. „E foarte posibil ca, în zilele următoare, să mai achiziţionăm una sau chiar două handbaliste pentru a ne întări lotul în perspectiva viitorului sezon. Rămâne de văzut ce jucătoare vom mai putea găsi disponibile pe ultima sută de metri. În primul rând, ne-ar trebui o altă extremă dreapta, care să compenseze faptul că Ana Maria Simion nu va mai ajunge la Vâlcea”, a menţionat Pleşa. (N.C.)