Oficialii de la FC Păuşeşti Otăsău nu şi-au făcut încă planuri pentru Superligă

pausesti otasau* delegatul Iulian Toabeş spune că promovarea în eşalonul superior depinde de foarte mulţi factori

Duminica trecută, FC Păuşeşti Otăsău a pierdut derbiul cu Căpşunarii Buneşti (0-1) şi a picat, din nou, pe locul secund în Seria Sud din Liga a IV-a. Diferenţa dintre fruntaşe este de doar un punct, aşa că lupta pentru titlul de campioană este departe de a fi tranşată. În acest sens, delegatul echipei din Păuşeşti Otăsău, Iulian Toabeş, a precizat că prezenţa în eşalonul superior depinde de foarte mulţi factori, nu doar de câştigarea campionatului. „În acest moment, nu ne-am făcut calcule pentru Superligă, deoarece nu suntem sută la sută promovaţi. Abia în vară, după încheierea sezonului, vom vedea ce vom face pe viitor.

Ne bucură că viceprimarul Cătălin Avan este în continuare alături de noi şi ne ajută cu tot ce poate. Îndrăznesc să spun că promovarea echipei depinde de alegerea acestuia ca primar. Cătălin Avan e omul căruia îi place foarte mult fotbalul şi ne susţine necondiţionat. El e mai tânăr şi mai apropiat de noi. Nu ştim cum ar gândi lucrurile pe viitor un alt primar, în ceea ce priveşte echipa de fotbal. În eventualitatea promovării, noi ar trebui să beneficiem oricum de o suplimentare de buget din vară, deoarece în Superligă vor creşte considerabil cheltuielile. Acum, primim 80 de milioane de lei vechi de la Primărie, dar în Superligă va fi nevoie de un buget de cel puţin 3-4 ori mai mare. Iar asta pentru că se vor mări taxele şi baremurile şi vom avea deplasări mai lungi. Pe de altă parte, va trebui să întărim lotul cu jucători de valoare şi să constituim şi o echipă de juniori. Aşadar, sunt nişte cheltuieli în plus pe care deocamdată nu ni le putem permite”, a precizat Toabeş. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button