„Obiectivul nostru îl reprezintă câştigarea campionatului”
* a subliniat sponsorul formaţiei CS Şirineasa, Mirel Vasilichia
Săptămâna trecută, CS Şirineasa a fost atacată subtil sau chiar direct din mai multe direcţii. Printre oamenii de fotbal din judeţ s-a răspândit ideea că liderul din Superligă nu şi-ar fi apărat şansele în mod corect în meciul de Cupa României, cu Posada Perişani, oarecum pentru a se revanşa faţă de această formaţie pentru înfrângerea pe care i-a provocat-o în campionat. Oficialii de la CS Şirineasa au reacţionat imediat şi au transmis că toate aceste discuţii reprezintă, de fapt, nişte aberaţii. Sponsorul echipei din Şirineasa, Mirel Vasilichia a mers pe ideea transmisă de Mădălin Dobre şi a spus că trupa lui Tavi Iordache nu a avut ca obiectiv câştigarea Cupei României.
„Am văzut că s-a tot vorbit pe seama înfrângerii din Cupa României, că am fi făcut «blat» cu adversarii. Eu ştiu că blat este atunci când dai sau primeşti bani. Vreau să transmit doar atât: nu ne-a interesat Cupa României! Obiectivul nostru îl reprezintă câştigarea campionatului. Şi eu i-am sugerat antrenorului nostru să menajeze jucătorii pentru acest meci, cu Posada Perişani, din Cupa României, pentru că avem alte partide mai importante în campionat pentru care trebuie să avem tot lotul valid. Nu aveam pentru ce să ne expunem jucătorii într-un meci din Cupa României, competiţie pe care nu ne-am propus să o câştigăm”, a declarat Mirel Vasilichia.