Politica

O zi simbolică a naţiunii române

Deceniul al V-lea din secolul al XIX-lea, premergător instituirii monarhiei în România, este cunoscut în istorie sub denumirea de Epoca Unirii, un interval cronologic constituit de un singur obiectiv important, anume consolidarea statului naţional. Ca alte popoare de frunte ale Europei, cum sunt cel italian sau german, fraţii de cultură şi de destin au trăit în trei principate care au reuşit să înfrunte imperiile vremurilor devenind sol roditor pentru naţiunea română modernă. În modernitate, românii, conştienţi de trecutul lor, au găsit forţa şi mijloacele de a aşeza instituţiile unei naţiuni civice, democratică şi cu domnia legii, pentru toţi fiii săi, în România Mare. Piatra de temelie a fost pusa la 24 ianuarie 1859 când prin voinţa aleşilor neamului, alegerea lui Al. I. CUZA ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti a consfinţit de facto unirea Principatelor, recunoscută apoi ca subiect de drept pe scena internaţională. În 1877 independenţa câştigată printr-un sacrificiu de sânge al ostaşilor români ne-a aşezat definitiv ca parte egală între naţiunile lumii, iar proclamarea la 1881 a Regatului României a dat forma de organizare a naţiunii române moderne. Au fost acestea suficiente împliniri pentru ca România să aibă tăria de a se întregi la 1918 între graniţele naturale ale poporului său. Acestea toate sunt motive pentru a ne apleca fruntea în faţa înaintaşilor şi pentru a ne înălţa capul în faţa răspunderii viitorului. Această zi, 24 ianuarie, are valoare simbolică pentru români: este începutul construcţiei naţiunii române moderne pe care trebuie să-l onorăm acum când, deşi timpurile sunt grele, România are nu doar şansa de a se construi prin ea însăşi, ci şi pe aceea de a colabora cu partenerii noştri europeni şi transatlantici.
(deputat Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea)

Articole Similare

Back to top button