„O înmormântare erotică”, duminică, la Teatrul Anton Pann
Primul spectacol de teatru realizat după volumul de nuvele „Un cadavru liniştit, o înmormântare erotică”, al scriitoarei japoneze Yoko Ogawa, are premiera duminică, 12 octombrie, de la ora 19.00, la Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea.
Yoko Ogawa, născută la Okoyama în anul 1962, a acceptat să fie prezentă în România, pentru prima oară, prin spectacolul realizat în premieră mondială la Teatrul Anton Pann. Ea este apreciată în mod special pentru subtilitatea cu care dă expresie, în proza ei, psihologiei umane. Trebuie remarcat că opera sa a inspirit deja două producţii cinematografice: filmul francez „L’ Annulaire” (Degetul inelar) şi cel japonez – „Iubita ecuaţie a profesorului”. Ogawa are peste 20 de volume traduse în franceză şi engleză. Tonul prozei sale este unul suprarealist, grotesc şi trece adesea în umor, trăsături care sunt valabile şi pentru spectacolul pe care îl veţi putea urmări din 12 octombrie pe scena Teatrului Anton Pann.
Spectacolul „O înmormântare erotică” de Yoko Ogwa, în regia lui Botos Balint, scenografia Blanka-Aliz Bajko, traducerea şi adaptarea Raluca Sas- Marinescu, îi are în distribuţie pe: Vlad Bîrzanu, Andrei Brădean, Mădălina Ciotea, Ana Şuşca, Reka Szasz, alături de Iulia Antonie şi Radu Constantinov, doi dintre actorii cu ştate vechi în Teatrul Anton Pann.
Botos Balint, regizorul acestui spectacol, nu este la prima colaborare cu Teatrul Anton Pann. El a mai pus în scenă „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare şi „Promisiunea unei vieţi frumoase (din cauza lui Cehov)”, spectacol în colaborare cu Raluca Sas-Marinescu.
Diana Ştefănescu, PR Teatrul Anton Pann