Liga NationalaHandbal

O handbalistă din Lăpușata va juca pentru Tg. Jiu în Liga Florilor

O handbalistă vâlceană, inclusă în cartea de onoare a comunei Lăpușata, după titlul de campioană mondială, obținut în 2014, cu reprezentativa Under 18 a României, va juca pentru nou-promovata CSM Tg. Jiu. Este vorba despre Oana Bucă. La semnarea contractului, clubul din orașul lui Brâncuși i-a făcut o prezentare complexă vâlcencei.

”CSM Târgu Jiu continuă campania de transferuri pentru primul sezon din istoria clubului în Liga Florilor. Echipa antrenată de Liviu Andrieş şi Andrei Enache şi-a asigurat serviciile interului stânga Oana Maria Bucă. Jucătoarea în vârstă de 25 de ani a evoluat sezonul trecut pentru Unirea Slobozia și a semnat pentru un sezon cu gruparea gorjeană. Oana Maria Bucă va bifa cu CSM Târgu Jiu al 4-lea sezon în Liga Florilor. Noul inter stânga de la CSM Târgu Jiu are la activ trei sezoane în Liga Florilor, două cu Rapid București și unul cu Activ Prahova Ploiești. Astfel, CSM Târgu Jiu şi-a asigurat serviciile unei jucătoare cu experienţă pe linia de 9 m, care are în palmares titlul de campioană mondială alături de Naţionala U18 a României la Campionatul Mondial din Macedonia, din 2014.

Vâlceanca Oana Maria Bucă s-a născut pe 13 martie 1997 și a deprins tainele handbalului la Colegiul Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea, acolo unde și-a început junioratul. Oana Bucă are un palmeres impresionant la nivel juvenil. Cu echipa de junioare de la Vâlcea a cucerit rând pe rând titlurile de campioană națională și vicecampioană la nivel de junioare 2, 3 și 4. În 2016 și-a trecut în cont încă un titlu de campioană națională la junioare cu CSM București. În vara anului 2014, Oana Bucă se afla sub contract cu echipa de Divizia A, Activ Plopeni. Atunci a fost convocată la Naţionala Under 18 a României, pentru Campionatul Mondial din Macedonia. Cu Oana Bucă în echipă, România a reuşit o performanţă senzațională la acel turneu, reușind să câștige titlul mondial!

După sezonul 2013-2014, când a evoluat pentru Activ Plopeni, Oana a trecut la CSM București și mai apoi în 2016 la Rapid București, în eșalonul secund. Cu echipa din Giulești a reușit promovarea în prima ligă a României în 2017, atunci când Oana Bucă și-a făcut și debutul pe prima scenă a handbalului românesc. După un prim sezon în Liga Florilor, Oana a trecut pentru o ediție de campionat, 2018-2019, la Știința București. A revenit la Rapid și a jucat din nou în Liga Florilor în sezonul 2019-2020. Oana și-a continuat parcursul în Liga Florilor și în sezonul 2020-2021, de această dată la Activ Prahova Ploiești. De la Ploiești a trecut pentru sezonul 2021-2022 la Unirea Slobozia, iar din vara acestui an este jucătoarea echipei CSM Târgu Jiu”, se arată în comunicatul postat de CSM Tg. Jiu.

Articole Similare

Back to top button