Liga 6

”Nu am nimic după vaccin, în afară de o poftă nebună de fotbal. De Ziua Îndrăgostiților, merg cu soția la rapel. Dacă nu găsesc loc, mă duc în Himalaya, pe Everest sau k2, poate găsesc niște rapele de la alpiniști”

Procesul de vaccinare a populației funcționează și la Vâlcea. Mulți dintre cei care și-au dorit și au îndeplinit condițiile pentru a beneficia în a doua etapă de vaccinul care protejează organismul de virusul SARS-COV2 nu au găsit locuri disponibile în apropierea zonelor unde locuiesc. Spre exemplu, președintele echipei de fotbal Unirea Tomșani, Mihai Diaconescu, a fost nevoit să meargă la centrul de vaccinare de la Bălcești. Nu a avut emoții că i s-ar putea întâmpla ceva rău. Oficialul formației din Tomșani, în stilu-i caracteristic, a vorbit despre acest moment:

”Toate platformele pentru programarea la vaccin erau roșii. Am reușit să găsim la Bălcești și ne-am prezentat acolo. Acum, de Ziua Îndrăgostiților, pe 14 februarie, trebuie să merg cu soția la rapel. Să vedem dacă mai găsesc loc. Dacă nu, mă duc în Himalaya, pe Everest sau K2, poate găsesc niște rapele de la alpiniști. Nu am avut niciun dubiu în legătură cu vaccinul. Mă simt bine. Nu emite nimic transmițătorul :)). Am o voce cristalină, plină de ecouri, de reverberații. De ce mi-ar fi frică? Mai frică mi-a fost de virus, pentru că am și comorbidități, un diabet zaharat. Până la urmă, de-o fi una, de-o fi alta, ce e scris și pentru noi, bucuroși le-om duce toate, de e pace sau război”.

I-aș duce pe toți jucătorii să se vaccineze cât mai repede dacă asta ar fi soluția să se poată juca din nou fotbal. Lumea nu mă întreabă dacă am zahăr, cartofi, ulei. Mă întreabă când începem fotbalul

Profesorul Diaconescu spune că se simte bine după vaccin, doar că nu a pierit pofta de fotbal, pe care speră să și-o potolească începând cu luna martie a acestui an:

”După vaccin nu am nimic în afară de o poftă nebună după fotbal. Și când am făcut vaccinul, am fost tot cu mintea la fotbal. I-aș duce pe toți jucătorii să se vaccineze cât mai repede dacă asta ar fi soluția să se poată juca din nou fotbal. Oricum, noi în afară de vreo câțiva dușmani de prin sport, nu avem pe cine infecta. (…) Unirea Tomșani va continua în competiție. Ne va susține și noul primar. Dacă nu poate, face legătura directă cu Cîțu și tot ne descurcăm cumva. Am vorbit și cu domnul președinte Comănescu. A zis că și cinci echipe dacă vom fi, își dorește să începem să jucăm din primăvară, pentru perpetuare și continuitate în fotbalul vâlcean. Testele rapide sunt ieftine, 50 lei, dacă se acceptă. Vedem noi cum le putem face. Trebuie să găsim o soluție. Toată lumea numai de asta mă întreabă. Nu mă întreabă dacă am zahăr, ulei, cartofi. Mă întreabă când începem fotbalul. Iar în zona aceasta am cam rămas cei mai mari, exceptând echipele de Liga a III-a. De la echipă, nu a plecat nimeni. Aici s-au consacrat jucătorii. Sunt cam greu de adus. Vreo trei vin de la Sibiu, Gîrlă din București, Bucă de la Poarta Sărutului, din Tg. Jiu, dar când e vorba de fotbal, dintr-o suflare sunt aici. Hai la Tomșani cu grăbire, să-i secăm dintr-o sorbire! Am mai făcut antrenamente, ca toate echipele, dar ne e dor de meciuri, de competiție”.

Articole Similare

Back to top button