Liga V

Noutăţi, pe banca tehnică, la Drăgoeşti! ”Locul 12 nu ne onorează”

Oltul Drăgoeşti nu a stricat sărbătoarea celor de la Galicea, în ultima etapă. Duminică, 26 iunie, lidera din Liga a V-a s-a impus la Drăgoeşti cu scorul de 2-1, iar la final a fost premiată de preşedintele Comisiei Judeţene a Arbitrilor, reprezentantul AJF, Cătălin Buşi şi de Lucian Briceag, un al oficial al AJF, pentru câştigarea campionatului. Rizea a deschis scorul în prima repriză, după o fază contestată de gazde, o lovitură liberă executată rapid şi un şut de la distanţă, care l-a susprins nepregătit pe portar. Formaţia coordonată de Edi Guţă şi primarul Bebe Melente a egalat prin Raul Luca (”Dodel”), însă Sporting a trecut din nou la timonă după o greşeală în defensiva adversă. Duminică a punctat. Gazdele nu şi-au reproşat acest joc, ci altele, de pe parcursul acestui campionat. Pentru sezonul viitor sunt luate în calcul schimbări. Vor fi noutăţi chiar şi pe banca tehnică.

”Noi am dorit să câştigăm cu Galicea, chiar dacă le stricam sărbătoarea de titlu. Nu am reuşit. S-a cunoscut că e un meci fără miză, de vacanţă. Și pentru noi, şi pentru ei. La final, i-am felicitat pentru parcursul din acest sezon. Galicea e o campioană meritată. A dominat tot campionatul, a stat pe primul loc din primele etape. Pentru Drăgoeşti, locul 12 e dezamăgitor. Nu ne onorează. Am început sezonul cu gânduri mari, dar am terminat prost. Nu e asta valoarea noastră. Am avut un lot bun, dar am făcut greşeli, am pierdut puncte uşor. Am rămas, după meciul cu Galicea, la o friptură, la o bere, la socializare. Nu ne-au lipsit niciodată acestei lucruri. Domnul primar a fost lângă noi. Atmosfera e bună, grupul e frumos, dar în timpul meciurilor ne certăm mult. Trebuie să ne regrupăm, să ne punem toţi la masă, să vedem ce e de făcut pentru sezonul viitor, pentru că e clar că ne dorim mai mult. Probabil va reveni şi Tibi Preda alături de noi. Eu vreau să mai joc şi trebuie să fie cineva pe bancă, să cooroneze de pe margine. Eu am şi lipsit la două meciuri, am fost plecat cu serviciul şi a contat. Poate dacă eram prezent, luam măcar trei puncte din meciurile cu Sălătrucel şi Drăgăşani. Strângem rândurile şi încercăm să luăm cele mai bune decizii pentru viitor”, a declarat Edi Guţă, antrenorul-jucător de la Drăgoeşti.

Articole Similare

Back to top button