Diverse

Noul stadion din Berbeşti va purta numele unui fotbalist emblematic!

Lucrările la stadionul din Berbeşti au intrat în linie dreaptă. Ar mai fi de montat gazonul, care va fi unul artifical şi instalaţia de nocturnă. În mod normal, în noiembrie ar putea fi gata. Minerul Berbeşti aşteaptă cu nerăbdare să revină acasă. De ceva vreme îşi desfăşoară meciurile de pe teren propriu la Alunu. Nici juniorii nu pot juca acasă. S-au pus bazele unui centru de copii. Bogdan Nica şi Cătălin Bîrdac, jucători la Minerul, sunt antrenori la grupa de Under 13, înscrisă în campionat. Sunt copii şi de Under 15, dar nu participă în competiţii tocmai din lipsa temporară a unui stadion. Pe viitor, odată cu inaugurarea noii baze sportive, se va crea mai mult emulaţie în jurul fotbalului şi se va dezvolta inclusiv centrul de copii şi juniori de la Minerul.

Revenind la subiect, noul stadion va fi prevăzut şi cu o tribună, care va avea o capacitate de aproape 400 de locuri. Va purta numele unui fotbalist emblematic din zonă şi de pe plan judeţean. Sunt discuţii pentru ca acesta să fie denumit Relu Nica, jucător cu o carieră de peste două decenii în sportul-rege de performanţă. A încălţat pentru prima dată ghetele de fotbal în anul 1984, la Berbeşti. La 14 ani activa deja la nivel de seniori, în Liga a IV-a, pentru Minerul. A ajuns în Zăvoi, la Chimia, a evoluat în Divizia B, a fost antrenat, pentru o scurtă perioadă, de marele Nicolae Dobrin, la FC Argeş, alături de care a jucat în Cupa Intertoto, la 21 de ani. A fost pe teren în partidele cu Lokomotiv Sofia, Rapid Viena şi Rapid Bucureşti. Ofertat de Sportul Studenţesc, a declinat oferta şi s-a reîntors la Chimia, apoi la Minerul Berbeşti. A mai jucat pentru Petrolul Stoina, FC Rarora, Flacăra Horezu, iar ulterior s-a dedicat antrenoratului. Era nelipsit de la meciurile echipei Minerul Berbeşti. Tribuna se confunda cu el şi fiicele sale, în special cu Alexandra, cea care i-a şi moştenit pasiunea pentru fotbal şi a ajuns la un nivel bun, chiar în campionate din afara ţării. Din păcate, azi Relu Nica nu mai este printre noi. S-a stins vremelnic din viaţă, la doar 48 de ani, într-o zi de mare sărbătoare creştină, pe 7 ianuarie, de Sfântul Ion, în 2018, lăsând în urmă durere şi suferinţă pentru familie şi cei care l-au cunoscut. Pei cei care l-au iubit şi apreciat, amintirea sa rămâne vie. Cu atât mai mult iubitorii fotbalului din Berbeşti îşi vor aduce aminte de ”Piticu” dacă zvonurile se adeversc şi noul stadion va purta numele Aurel Nica.

Articole Similare

Back to top button