Administratie

Noul cămin cultural de la Pesceana va fi una dintre cele mai impozante clădiri din zonă

Noul Cămin cultural de la Pesceana va fi una dintre cele mai impozante clădiri din zonă şi este un obiectiv care se va realiza prin CNI. Recent, s-a aprobat documentaţia tehnico economică la faza proiect tehnic şi detalii de execuţie, iar investiţia este estimată la peste un milion de euro, bani care trebuie să acopere atât construcţia, cât şi dotările.

“Clădirea va fi una modernă, va fi realizată lângă primărie şi va avea două etaje. Va fi una dintre cele mai frumoase şi impunătoare clădiri din zonă şi suntem convinşi că le va fi de folos locuitorilor din Pesceana, în special copiilor cu talent artistic care au nevoie de un loc în care să exerseze şi de o rampă de lansare. Sigur, căminul cultural, după ce va fi gata, în maxim 2 ani sperăm noi, va găzdui evenimente importante pentru comunitate, inclusiv spectacole de teatru, de muzică şi dans, serbări, cu alte cuvinte… cam toate festivităţile comunei”, a detaliat Ion Vasile, iniţiatorul proiectului.

Articole Similare

Back to top button