Diverse

Noul antrenor al Vâlcii, susţinut de ultraşii din Brigada Noastră

Vestea revenirii lui Florentin Pera pe banca tehnică a echipei de handbal vâlcene a fost bine primită de către suporterii vâlceni, în special de ultraşii din galeria Brigada Noastră. Aceştia i-au transmis un mesaj de ”Bun venit” selecţionerului.
”Clubul nostru a anunţat un lucru pe care noi îl ştiam de mai mult timp, faptul ca Florentin Pera revine pe banca echipei noastre! Într-o discuţie avută cu liderii suporterilor vâlceni acum aproximativ o lună de zile, Florentin Pera ne-a rugat să fim lângă echipă aşa cum ne cunoaşte el, cu toata pasiunea noastră! Am convenit împreună că va fi un sezon complicat, dar probleme sunt şi la alţii! L-am asigurat pe mister de tot sprijinul nostru şi ne dorim foarte tare să revenim acolo unde este locul acestui oraş! Până la urmă, ultimele rezultate importante pentru Vâlcea au fost obţinute cu Pera la timonă! Obiectivele se ştiu, Vâlcea trebuie să prindă Europa sezonul viitor! Nu va fi uşor dar pentru asta toată lumea trebuie să-şi aducă aportul! În cazul nostru, se ştie de ce suntem în stare! Mult succes, Mister!”, a subliniat Liga Suporterilor Vâlceni.

Articole Similare

Back to top button