Noua sală de sport de la Vlădeşti, inaugurată de primarul Adrian Cosac
La mijlocul lunii mai, împreună cu preşedintele CJV Constantin Rădulescu, colegi din CL şi sute de locuitori din comună, primarul Adrian Cosac a inaugurat noua sală de sport de la Vlădeşti,. Construcţia are un design foarte plăcut, dispune de un spaţiu interior extrem de generos şi de cele mai moderne facilităţi.
Investiţia s-a realizat în timp record. Lucrările au început la jumătatea lunii iunie 2021, constructor fiind Hidro Salt B 92, din municipiul Bucureşti. Deşi firma amintită avea la dispoziţie 3 ani pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit, s-a încadrat cu lucrările în doar câteva luni, spre bucuria comunităţii de la Vlădeşti. Referindu-se la această mare investiţie, derulată prin CNI şi proiectată de Tecon SRL, din Sectorul 5, primarul Adrian Cosac a reitrat câteva aspecte importante: peste 220 de copii de la Şcoala „Grigore Mihăescu” beneficiază în mod direct de această nouă facilitate, sala dispune de 102 locuri pe scaune în tribune şi poate găzdui competiţii sau antrenamente pentru mai multe sporturi – fotbal, baschet, volei, handbal ş.a.m.d..