DiverseHandbal

Norvegia, Polonia, Rusia şi România vin la Vâlcea pentru Trofeul Carpaţi la handbal feminin

În luna lui Mărţişor, la Vâlcea se va desfăşura un puternic turneu de handbal feminin juvenil. Este vorba despre Trofeul Carpaţi, eveniment organizat de Federaţia Română de Handbal, în colaborare cu HCM şi Primăria Râmnicului.

La acesta vor participa patru dintre cele mai puternice echipe naţionale de junioare din Europa. În afară de reprezentativa României, vin la Trofeul Carpaţi echipele naţionale ale Rusiei, Norvegiei şi Poloniei. Competiţia se va desfăşura între 17 şi 19 martie, în Sala Sporturilor „Traian”. „Tricolorele” vor ajunge la Vâlcea încă de pe 13 martie. Primul joc, dintre Rusia şi Norvegia, se va desfăşura vineri, 17 martie, de la ora 16.00. România va debuta la Trofeul Carpaţi în aceeaşi zi, dar de la 18.15, când va întâlni Polonia. Pe 18 martie, de la aceleaşi ore vor avea loc partidele Norvegia – Polonia şi România – Rusia. Duminică, pe 19 martie, de la ora 11.00, Rusia va juca împotriva Poloniei, iar de la 13.15, româncele vor da piept cu nordicele. Echipa de junioare a României este pregătită de către Ion Ivan, Marius Dănuleţ şi Ildiko Kerekeş Barbu. Steluţa Luca, în calitate de vicepreşedinte al FRH şi antrenor federal, este atât coordonatorul acestei formaţii de junioare, cât şi a reprezentativei de cadete a României. De asemenea, Luca supervizează activitatea centrelor naţionale de excelenţă de la Rm. Vâlcea şi Braşov. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button