Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

”Noi trebuie să ne batem cu Dortmund şi Podravka. Până la urmă acesta era obiectivul nostru”

După meciul pierdut de ”municipale” în faţa campioanei Europei, s-au aprins spiritele printre iubitorii handbalului pe reţele de socializare. Unii acuzau antrenorul pentru eşec, alţii dădeau vina pe preparatorul fizic, mulţi le reproşau jucătoarelor că nu mai sunt aceleaşi din trecut, însă suporterii adevăraţi au rămas aproape de echipă şi au încercat să facă o analiză corectă în contextul actual. Robert Vlădăşel, liderul galeriei Brigada Noastră, are încredere în potenţialul echipei vâlcene.

”Am pierdut la Gyor! Personal, asa cum am mai scris pe reţelele de socializare, nu mă aşteptam la alt rezultat! Am jucat pe terenul campioanei Europei! O echipă în care, în afara Cristinei Neagu, nu mai poţi să bagi pe nimeni altcineva din celelalte echipe mari ale Europei! Asta spune multe despre valoarea acestei mari echipe! Revenind la noi, fetele noastre au jucat foarte bine în prima parte iar în repriza secundă, dacă nu am fi avut câteva ratări din situaţii clare, pe care nu le mai antrenează nici antrenorul şi nici preparatorul, rezultatul ar fi fost mai «strâns»! Despre arbitraj, nu mai vorbesc, îmi e foarte clar că nu îşi permiteau să piardă Gyor acasă! Nu văd pe cei care ne critică să spună că noi am jucat în urmă cu 2 zile meci în campionat cu Craiova (n.r. – joi, 15 octombrie), iar vineri am zburat spre Gyor şi azi (sâmbătă, 17 octombrie) am intrat în teren să ţinem piept echipei care probabil va câştiga şi această ediţie a Champions League! Noi trebuie să batem Dortmund şi Podravka. Până la urmă acesta era obiectivul încă dinaintea începerii competiţiei! Cei care se bucură de răul nostru.. nu-i problemă, ne vedem in etapa a 10-a! Mă rog, e mult spus ne vedem. Voi existaţi doar pe facebook!”, a postat Vlădăşel, pe facebook, înţepând puţin şi suporterii echipei din Bucureşti.

Articole Similare

Back to top button