Politica

Nimeni cu scaun la cap nu pleacă din PSD Vâlcea

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, susţine că deşi a fost ales vicepreşedintele PSD la nivel naţional, nu are de gând să-şi neglijeze activitatea politică din judeţ, ori pe cea din administraţie. Cîlea promite că va munci suplimentar pentru a-şi îndeplini atribuţiile ce îi revin prin ocuparea celor trei funcţii importante, atât la nivel judeţean, cât şi naţional. De asemenea, liderul PSD Vâlcea susţine că îl va ajuta pe noul preşedinte Victor Ponta, chiar dacă la congres votul său a mers către Mircea Geoană. Ba mai mult, Cîlea spune că îl va sprijini şi peste patru ani pe Ponta, dacă acesta va dori să mai candideze la preşedinţia partidului. „Ponta este un om foarte inteligent de care partidul avea nevoie. Indiferent pe cine am susţinut, acum, toţi ar trebui să fim alături de Ponta şi să îl ajutăm, iar în mine cu siguranţă va găsi acest sprijin”, spune şeful PSD Vâlcea. Cîlea a mai afirmat că nu crede că vreun social democrat cu coloană vertebrală  va părăsi partidul după alegerea lui Ponta. „Nu am avut astfel de semnale şi eu nu cred că va pleca nimeni de la Vâlcea, ba din contră eu cred că vor veni spre noi foarte mulţi tineri”, a anticipat Ion Cîlea.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button