Liga IV

Nicuşor Călin, hattrick pentru Băbeni. Formaţia pregătită de Iulică Dincă are două victorii în trei etape

După succesul cu Olympic, FC Băbeni a reuşit să se impună şi în faţa formaţiei Stejarul Vlădeşti. Trupa lui Iulică Dincă a câştigat confruntarea cu scorul de 5-1. Victoria s-a conturat abia în repriza secundă. Prima parte s-a încheiat la o diferenţă minimă. 2-1. Nicuşor Călin a deschis scorul din penalti, dar oaspeţii au revenit pe tabelă. Băbenarii au preluat din nou conducerea după o lovitură liberă bine executată de Gulea. Mingea a lovit bara, a revenit în teren, Nicuşor Călin a fost atent şi a marcat pentru a doua oară în acest joc. În partea secundă, gazdele şi-au făcut meciul uşor. Călin şi-a trecut în cont hattrick-ul, după un alt penalty executat bine. Apoi Ruiu şi Burtoi şi-au trecut numele pe lista marcatorilor. Trebuie spus şi că ambele penaltiuri acordate băbenarilor au fost obţinute de Cristi Gulea.

”Am avut cinci absenţi. Neacşu şi Edi Popa au fost răciţi, Drăghia suspendat, Dani Mielcioiu nu a putut juca. În afara golurilor, am mai avut câteva ocazii. A ratat Călin, în prima repriză, Burtoi, apoi Gabi Dincă, în partea secundă. Concluzionând, pot să spun că sunt mulţumit de rezultat, mai puţin de joc. Dar, făcând o analiză a primelor trei jocuri, cred că s-au realizat lucruri bune într-un timp scurt. Suntem abia la început de campionat. Am găsit aici doar 7 jucători. Am format lotul practic peste noapte. Încercăm să creştem de la meci la meci. Ni s-a transmis că săptămâna aceasta se vor rezolva şi problemele la stadion, o să avem apă caldă, condiţii să ne pregătim mai bine. Aşteptăm încrezători următoarele etape”, a spus Iulică Dincă, antrenorul băbenarilor, după cea de-a doua victorie consecutivă a echipei sale.

Articole Similare

Back to top button